39 de definiții pentru arvensis (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

HRÁNĂ, (rar) hrane, s. f. Tot ceea ce servește la nutriția omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mâncare, bucate. ◊ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee de nutreț, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse și cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.

NEGRÚȘCĂ, negruște, s. f. Plantă erbacee meliferă cu frunze penate, cu flori albe-albăstrui și cu fructe capsule cu numeroase semințe negre (Nigella arvensis).Negru + suf. -ușcă.

RIDICHIOÁRĂ, ridichioare, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze ovale, inegal crestate, și cu flori galbene (Sinapis arvensis).Ridiche + suf. -ioară.

ROCHÍȚĂ, rochițe, s. f. Diminutiv al lui rochie; rochioară. ◊ Compus: (Bot.) rochița-rândunicii = volbură. – Rochie + suf. -iță.

SCÂNTEIOÁRĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

VÓLBURĂ, volburi, s. f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej; p. ext. furtună. ♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦ Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie. 2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană. II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormițele (Convolvulus arvensis). [Var.: hólbură, bólbură s. f.] – Lat. *volvula (< volvere).

hránă s. f., g.-d. art. hránei; pl. hráne

negrúșcă s. f. (sil. -gruș-), g.-d. art. negrúștei; pl. negrúște

ridichioáră s. f. (sil. -chioa-), g.-d. art. ridichioárei; pl. ridichioáre

rochíță s. f., g.-d. art. rochíței; pl. rochíțe

scânteioáră s. f., g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioáre

scânteiúță s. f., g.-d. art. scânteiúței; pl. scânteiúțe

vólbură s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi

HRÁNĂ s. 1. v. mâncare. 2. masă. (A servit drept ~ peștilor.) 3. (BOT.) hrana-vacii (Spergula arvensis) = (rar) spergulă.

NEGRÚȘCĂ s. (BOT.; Nigella arvensis) cernușcă, (reg.) bruș, negruță, nigeluță, piperuță, chimion-de-câmpuri.

NEGRÚȘCĂ s. v. cernușcă, negrilică.

OS s. 1. ciolan, (prin Mold.) bodolan, (prin Bucov.) boldan, (prin Maram.) ciont. (I-a dat câinelui un ~.) 2. (ANAT.) os coxal v. os iliac; os de sepie v. sepion; os hioid = os hioidian; os hioidian v. os hioid; os iliac = os coxal; os molar v. zigomă; os sternal v. stern; os zigomatic v. zigomă. 3. (BOT.) osul-iepurelui = a) (Ononis spinosa) (reg.) dârmotin, sălășitoare, sălăștioară, asudul-calului, sudoarea-calului; b) (Ononis arvensis) (reg.) sălășitoare, sălăștioară; c) (Ononis hircina) (reg.) sălășitoare; d) (Ononis repens) (pop.) sudoarea-calului, (reg.) sudoarea capului.

RIDICHIOÁRĂ s. (BOT.; Sinapis arvensis) muștar de câmp.

RIDICHIOÁRĂ s. v. călțunul-doamnei, cerențel, cuișoriță, ridiche sălbatică.

Intrare: arvensis
arvensis
termen biologic (I2)

3 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa).Lat. ossum.

OS oáse n. (la om și la animalele vertebrate) 1) Țesut organic dur și rezistent, de culoare albă, din interiorul corpului; parte constitutivă a scheletului. ◊ A-și lăsa (sau a-i rămâne, a-i putrezi) oasele pe undeva a muri pe meleaguri străine. A băga (sau a-i intra) frica în oase a speria sau a fi speriat foarte tare. A(-i) rupe (sau a(-i) frânge, a(-i) muia) cuiva oasele a-l bate foarte tare pe cineva. A(-i) ajunge cuiva cuțitul la ~ a nu mai putea răbda o stare de lucruri. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor cu desăvârșire; complet. În carne și oase în persoană. A căpăta (sau a dobândi, a avea etc.) un ~ de ros a căpăta o favoare însemnată. A avea oase în burtă a se apleca anevoie. ~ mort afecțiune a oaselor de la picioarele calului, cauzată, de regulă, de o lovitură. ~ul-iepurelui plantă erbacee cu tulpină erectă, foarte ramificată, spinoasă, cu frunze eliptice, zimțate și cu flori mici, trandafirii, dispuse în vârful ramurilor. 2) Materie primă obținută din acest țesut organic. Nasturi de ~. 3) fig. Neam din care se trage cineva; sânge. ◊ (A fi) din ~ sfânt (sau din oase sfinte, din ~ domnesc (sau de domn) (a fi) de viță nobilă. /<lat. ossum