4 definiții pentru argințel

argințél sn [At: ȘEZ. I, 183 / Pl: ~ei / V: (pop) -țăl / E: argint + -el] (Pop) 1-2 (Șhp) Argint (1) apreciat pentru valoarea și frumusețea sa Si: argintuț. 3 Culoare argintie. 4 (Înv; îe) A bate-n – A fi aproape argintiu. 5-6 (Șhp) Bani de argint Cf argint (7). 7 (Bot; reg) Coada-racului (Potentilla anserina).

ARGINȚÉL (1, 3) s. n., (2) arginței, s. m. Diminutiv al lui argint. 1. v. argint (1). Un cal... Cu șaua de arginței. ȘEZ. I 183. Măi bădiță de departe, Mai trimite-mi cîte-o carte... O scrie cu arginței, Că de-acela-i puțintel! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. 2. (Rar) v. argint (2). (Atestat în forma regională argințăl) Ci să-mi vii cu voie bună... Că nu beu binele tău, Dar beu argințălul mieu. SEVASTOS, C. 262. 3. Culoare, luciu ca de argint (1). Porumb alb, cu gușa verde. Cu penițe zugrăvite, C-ochi în cap de pietre scumpe: Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

ARGINȚÉL, arginței, s. m. v. DE4 (XII. 1.). (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. – [DEX '98]

ARGINȚÉL, -ÍCĂ, argințéi, -éle, adj. Argintiu. (din argint + suf. -el) [folosit în corpul DEX]

Intrare: argințel
argințel
substantiv masculin (M12) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular argințel argințelul
plural arginței argințeii
genitiv-dativ singular argințel argințelului
plural arginței argințeilor
vocativ singular
plural