flauto d’amore (cuv. it.; fr. flûte d’amour; germ. Liebesflöte), tip de flaut* lateral, cu acordaj (1) în la*, astăzi ieșit din uz.

oboe [înv. oboè] d’amore (cuv. it.; fr. hautbois d’amore; germ. Liebesoboe), instrument aerofon cu ancie* dublă din sec. 17-18, cu un tub de formă conică și pavilionul* de forma perei. Extinderea scrisă între si-fa³ (notată în cheia* sol) suna ca o terță mică mai jos. Sunetul plăcut, puțin nazal, este des utilizat de maeștrii barocului (ex. J.S. Bach, Patimile după Matei, Oratoriul de Crăciun, Magnificat), mai rar în muzica contemporană (R. Strauss, Simfonia domestică, Ravel, Bolero).

rispetto d’amore (cuv. it.) v. strambotto.

viola d’amore (cuv. it.; fr. viole d’amour; germ. Liebesgeige; english violet), instr. de mărimea violei*, foarte popular în sec. 17. Peste tastieră* erau întinse 6-7 coarde (acordate (1) re-la-re¹-fa¹-la¹-re²) iar pe partea inferioară a acesteia se găsesc și tipuri de dimensiuni mai mici, denumite pochette d’amour (fr.) cu 4+5 coarde. Instr. solistic, apreciat pentru sunetul său cald și amplu, a fost utilizat nu numai de compozitorii epocii (J.S. Bach, A. Ariosti, Vivaldi, Telemann etc.) dar și de maeștri din sec. 19-20 (Meyerbeer, Hughenoții; Erkel, Bánk Bán; Puccini, Madama Butterfly; Prokofiev, Romeo și Julieta etc.).