2 intrări

O definiție

AMBIENTÁ vb. tr. a crea un ambient, o ambianță (plăcută). (< ambient)

Intrare: ambienta
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ambienta ambientare ambientat ambientând singular plural
ambientea ambientați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ambientez (să) ambientez ambientam ambientai ambientasem
a II-a (tu) ambientezi (să) ambientezi ambientai ambientași ambientaseși
a III-a (el, ea) ambientea (să) ambienteze ambienta ambientă ambientase
plural I (noi) ambientăm (să) ambientăm ambientam ambientarăm ambientaserăm, ambientasem*
a II-a (voi) ambientați (să) ambientați ambientați ambientarăți ambientaserăți, ambientaseți*
a III-a (ei, ele) ambientea (să) ambienteze ambientau ambienta ambientaseră
Intrare: ambientare
ambientare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ambientare ambientarea
plural ambientări ambientările
genitiv-dativ singular ambientări ambientării
plural ambientări ambientărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

ambienta ambientare ambientat

  • 1. A crea un ambient, o ambianță (plăcută).
    surse: MDN '00

etimologie:

  • ambient
    surse: MDN '00