ambienta ambientare ambientat

ambienta

  • 1. A crea un ambient, o ambianță (plăcută).
    surse: MDN '00

etimologie:

  • ambient
    surse: MDN '00
Intrare: ambienta
verb (VT201) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ambienta ambientare ambientat ambientând singular plural
ambientea ambientați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ambientez (să) ambientez ambientam ambientai ambientasem
a II-a (tu) ambientezi (să) ambientezi ambientai ambientași ambientaseși
a III-a (el, ea) ambientea (să) ambienteze ambienta ambientă ambientase
plural I (noi) ambientăm (să) ambientăm ambientam ambientarăm ambientaserăm, ambientasem*
a II-a (voi) ambientați (să) ambientați ambientați ambientarăți ambientaserăți, ambientaseți*
a III-a (ei, ele) ambientea (să) ambienteze ambientau ambienta ambientaseră
ambientare substantiv feminin
substantiv feminin (F113) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ambientare ambientarea
plural ambientări ambientările
genitiv-dativ singular ambientări ambientării
plural ambientări ambientărilor
vocativ singular
plural
ambientat adjectiv
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ambientat ambientatul ambienta ambientata
plural ambientați ambientații ambientate ambientatele
genitiv-dativ singular ambientat ambientatului ambientate ambientatei
plural ambientați ambientaților ambientate ambientatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

O definiție încorporată

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

AMBIENTÁ vb. tr. a crea un ambient, o ambianță (plăcută). (< ambient)