Definiția cu ID-ul 1370096:
Expresii și citate
ALĂTURI A da pe-alături (arg.) = A încălca fidelitatea conjugală: − Prea o dai pe-alături… Nu știu cum te mai suportă soția? A fi alături de cineva = A fi solidar cu cineva: În luptă era totdeauna alături cu domnul său și nu voia niciodată să se lase mai prejos decît dânsul în vitejie. (P. ISPIRESCU) Prietenii adevărați ne sunt alături mereu. A nimeri (sau a fi, a merge, a călca) alături cu drumul = A greși în comportare, în păreri etc.: Supărările profesionalilor oficiali ai literaturii și obiecțiile lor sunt acum de mult alături cu drumul. (PAUL ZARIFOPOL) Erau și unele aprecieri pe alături cu drumul. Așa, de exemplu, mai toți vorbind de „Ovreiul cu gâsca” spuneau că e un admirabil tip de țăran român lucrat cu o mână de maestru. (AL. VLAHUȚĂ)