agentiv s. n.

AGENTIV 1. Într-o gramatică a cazului* (vezi CAZ_II), sin. cu agent (vezi AGENT). 2. Verb ~ Clasă semantico-sintactică de verbe a căror caracteristică este prezența, în configurația* lor de cazuri (de roluri*), a cazului agent, exprimat sau neexprimat în structura de suprafață*; se opune verbelor non-agentive, a căror configurație de cazuri exclude agentul. Vezi distincția dintre: a deschide, a merge, a sparge, verbe agentive, admițând construcții în care se actualizează agentul: El deschide ușa, El merge pe jos, El sparge ușa vs. a durea, a plăcea, a sta, verbe non-agentive, căci nu admit agentul în actualizările lor sintactice. Există o corelație între clasa verbelor agentive și clasa verbelor «de acțiune» (vezi ACȚIUNE). Distincția verb agentiv vs. verb non-agentiv este de tip semantic, dar are importante implicații sintactice: toate verbele tranzitive agentive acceptă pasivizarea*, în timp ce cele tranzitive non-agentive nu pot apărea în construcții pasive (vezi durea: mă doare capul; avea: el are o casă; conține: cartea conține greșeli; entuziasma: mă entuziasmează discuția, care, deși tranzitive, nu admit pasivizarea); toate verbele agentive admit adjuncți* prepoziționali instrumentali și adjuncți adverbiali cu trăsătura lexicală [ + Intenție, + Control ] (ex. lucrează cu atenție, merge cu grijă, scrie cu stiloul), în timp ce verbele non-agentive nu admit aceste determinări (*mă doare cu grijă, *locuiește cu atenție). Vezi AGENT. G.P.D.