Definiția cu ID-ul 529868:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

aclamație (lat. acclamatio și adclamatio; gr. ἐπιφώνησις, προσφώνησις; fr. și engl. acclamation; it. acclamazione; germ. Akklamation; sl. aklamacija), strigăt de bucurie, de entuziasm, de felicitare adresat de mulțime zeității, împăratului sau unor înalți demnitari, cunoscut la vechii evrei și la romani. ♦ Pătrunsă în cultul creștin de la evrei, a. apare ca intervenție a credincioșilor în timpul slujbei (Și duhului tău, Amin etc.). ♦ La Bizanț, a. își păstrează sensul roman originar („în această limbă a trecutului [latina] aclamă armata pe împărat, căruia plebea din Constantinopol îi strigă totuși într-o grecească de stradă urarea să întru la mulți ani πολλὰ ἔτη” – N. Iorga), pentru a se cânta apoi în timpul ceremoniilor la curte, în cinstea împăratului, dar și a membrilor familiei sale. O dată cu creșterea autorității patriarhului, se disting două categorii de a.: alături de πολυχρόνιον (polychronion) sau πολυχρόνισμα (polychronisma) adresat împăratului și familiei imperiale se impune și εὐφήμησις (euphemesis) adresat patriarhului, altor ierarhi. A. reprezintă singura muzică laică transmisă de Bizanț în notație (IV) neumatică. ♦ A. a trecut și în practica bis. române; întâlnindu-se în acel ἄξιόν ὲστιν (axion estin, „vrednic este”), cântat în perioada medievală la încoronarea domnilor și care se cânta până astăzi la hirotonie, la tedeum (2). (Mulți ani trăiască), și când participă un ierarh la slujba bisericească (Pre stăpânul... ) ♦ Din punct de vedere stilistic muzical, există a. de tip melismatic* (intonate numai în prezența inalților demnitari laici și bisericești) și a. de tipul ecfonisului* (cântate atunci când acești demnitari sunt doar pomeniți în timpul slujbei).