zen s.n. (relig.) Sectă budistă din Japonia, datînd din Evul Mediu, care se bazează în special pe educarea unei anumite conduite, pe o tehnică specială de meditație filosofică, menită să stimuleze concentrarea gîndirii, și pe antrenament fizic special. • /<fr. zen; cuv. japonez.

ZEN s. n. Sectă budistă din Japonia care se bazează pe educarea unei anumite conduite, pe o tehnică specială de meditație filozofică, menită să stimuleze concentrarea gândirii. (din fr. zen)

+zen² s. n., art. zenul

+zen¹ adj. invar. (budism ~, a fi ~)

zen s. n. Doctrină religioasă autonomă hindusă, bazată pe budism, care pune accentul pe contemplația mistică și dezvoltă credința în iluminarea interioară instantanee. A fost elaborată în India de călugărul hindus Bodhidharma în sec. 6 d. Hr. și a pătruns și în Japonia în sec. 16-17, unde astăzi este foarte răspândită mai ales ca doctrină filozofică profană. – Din fr. zen.

zen s. invar. (tox.) LSD-25.