5 definiții se potrivesc cu cel puțin două din cuvintele căutate
Dacă rezultatele nu sunt mulțumitoare, puteți căuta cuvintele separat sau puteți căuta în tot textul definițiilor.
Ochi au, dar nu vor să vadă; urechi au, dar nu vor să audă. Psalmul 115 (versetele 5 și 6), unde se spune de fapt: „ochi au, dar nu văd; urechi au, dar nu aud” – Se referă la idolii altor neamuri, ciopliți din piatră, lemn etc. și împotriva cărora psalmistul punea în gardă pe credincioși, vrînd să-i ferească de idolatrie. Poporul a „actualizat” aceste cuvinte și a început să le aplice acelora care, din patimă, din ignoranță sau din reacționarism nu voiau pur și simplu să vadă și să audă, făcînd pe orbii și pe surzii în fața realităților sau a primejdiilor. Uneori se citează versiunea latină: Oculos habent et non videbunt. Quis habet aures audienti audiat. În tableta Momente, Tudor Arghezi folosește expresia în traducere: „Cîteodată chiar simpla onestitate a modestiei echivalează cu talentul. Se speră că cine are urechi de auzit o să audă!” („Contemporanul”, nr. 763). BIB.
Jai voulu voir, jai vu (fr. „Am vrut să văd și am văzut”) – emistih al lui Racine din tragedia Athalie (act. II, sc. 7). Athalie, regina din Iudeea, vrînd să-și asigure domnia, i-a ucis pe toți pretendenții la tron. Unul singur a scăpat: un copil ascuns de marele preot. Într-o noapte, Athalie visează că se urzește un complot împotriva ei. A doua zi se duce la templu să se închine, dar acolo îl recunoaște în Ioas pe copilul apărut în vis că va fi proclamat rege, în timp ce ea va fi trimisă la moarte (ceea ce se și întîmplă mai tîrziu). Plecînd din templu, Athalie spune: „Jai voulu voir, jai vu !”. Cuvintele acestea au devenit o expresie, care atestă că: „bănuiala s-a adeverit”, „m-am convins cu ochii mei!” LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
tu3 i [At: H II, 253 / E: fo] (Reg) Cuvânt cu care, în timpul vânătorii, se strigă la iepuri.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a nu-și vedea capul de treabă expr. a fi foarte ocupat.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a vedea paiul din ochiul altuia și a nu vedea bârna din ochiul tău expr. a manifesta o exigență / o severitate exagerată față de alții și a fi prea indulgent cu propria persoană; a critica aspru neajunsurile mărunte ale cuiva, trecând cu vederea propriile lipsuri.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni