Tatiana Prenume feminin care se bucură astăzi de mare favoare, Tatiána este la origine un vechi nume roman, folosit destul de frecvent în epoca imperială tîrzie. Lat. Tatiánus, fem. Tatiána, inițial un derivat adjectival cu suf. -anus, întrebuințat drept cognomen și devenit apoi independent, are la bază un vechi nume gentilic Tátius, fem. Tátia, a cărui origine se pierde în epoca legendară a fondării Romei. Tradiția romană păstrează amintirea unui rege sabin Titus Tatius, asociat cu Romulus la conducerea „cetății eterne”, după episodul celebru al „răpirii sabinelor”. În ceea ce privește semnificația inițială a lui Tatius lucrurile sînt însă mai puțin clare, majoritatea specialiștilor considerînd că avem de-a face cu o formație bazată pe un cuvînt din limbajul copiilor (în dialectele italice sau chiar în latină), continuat și de rom. tată. Tatianus și Tatiana, frecvente în primele secole ale erei noastre, pătrund și în onomasticonul creștin și se răspîndesc în Europa, mult mai multe șanse avînd forma de feminin, datorită cultului unor martire ale noii credințe. Prin intermediul gr. Tatiáne, numele ajunge la slavi și se bucură de popularitate mai ales în răsărit, la ruși și ucrainieni (este atestat, de ex., în pomelnicul de la Horodiște din 1484). Considerat astăzi ca specific rusesc și de influență cultă modernă, Tatiana are totuși o istorie mai veche în onomastica românească, și mai ales în Moldova unde apare încă din sec. 15; primele forme atestate, Tetiana, Titiana, Tața sau Tațea dovedesc prin aspectul lor fonetic provenieneța ucraineană (forma Tatiana, întîlnită în documente încă din sec. 16, este calendaristică). Reluat în epoca noastră din onomastica literară rusă (este binescunoscută eroina cu acest nume din creația lui A.S. Pușkin), Tatiana circulă la noi alături de un hipocoristic frecvent și de aceeași proveniență, Tanea (scris de cele mai multe ori, nejustificat însă, Tania). ☐ It. Taziano, Taziana (pare nefolosit astăzi), magh. Tatjána, Tánya, bg., rus. Tatian, Tatiana, ucr. Tetiana etc. ☐ Tatianus, apologet creștin din sec. 2, autor al unei lucrări numite Diatessaron, o armonizare a celor patru evanghelii, din care nu s-au păstrat decît două fragmente, importante astăzi pentru critica de text a N.T.