2 definiții pentru Protagoras

Explicative DEX

Protagora m. sofist grec (487-420 a. Cr.).

Enciclopedice

PROTAGORAS (c. 485 – c. 410 î. Hr.), filozof grec, originar din Abdera (Tracia). Cel mai de seamă dintre sofiștii care au venit la Atena. Prieten al lui Pericle, a fost angajat să elaboreze codul de legi pentru colonia ateniană Thyrioi. Este unul dintre primii educatori profesioniști, pregătind tineri pentru o carieră publică. Celebra sa afirmație potrivit căreia „omul este măsura tuturor lucrurilor...”, l-a făcut părintele relativismului, iar, în unele interpretări, chiar și al subiectivismului. De asemenea, este considerat primul agnostic religios, dat fiind faptul că a negat posibilitatea omului de a cunoaște divinitatea. A trebuit să părăsească Atena din cauza acuzației de ateism. Întreaga sa operă s-a pierdut; importanța ei a fost atestată, însă, de Palton, Aristotel și Sextus Empiricus.

Intrare: Protagoras
Protagoras
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.