3 definiții pentru Pompiliu

Explicative DEX

Numa Pompiliu m. al doilea rege al Romei, legislatorul Romanilor.

Enciclopedice

Pompiliu Frecvent în epoca noastră, Pompíliu, fem. Pompília reproduce un vechi gentilic lat. Pompílius, nume cu îndepărtate ecouri în istoria legendară a Romei. Conform tradiției, Numa Pompilius ar fi fost al doilea rege al cetății (între 715 – 672 î.e.n.), după Romulus; sabin de origine, acesta ar fi organizat colegiile de meseriași și de preoți, ar fi instituit cultul diferiților zei și ar fi adus modificări calendarului (Ovidiu, în Faste, spune că... „Numa pe Ianus apoi l-a cinstit și-a străbunilor umbre: -n / Fruntea vechilor luni el încă două a pus”). Specialiștii sînt de părere că acest vechi nume roman este strîns înrudit cu Pompéius (cunoscut la noi mai ales datorită lui Pompei, 106 – 48 î.e.n.), membru al primului triumvirat și adversar al lui Cezar), al cărui etimon ar putea fi numele pers. osc Pompaios, de la pompe, corespondentul lat. quinque, „cinci”; Pompilius, unul din numeroasele derivate în -ilius (precum Quintilius de la prenumele Quintus -quintus „al cincelea”), este încadrat astfel în seria numelor personale care la origine desemnau ordinea nașterii (→ Octav). Un argument în favoarea originii italice a numelor în discuție (sînt propuse și alte etimologii) este și toponimul Pompei, formă prin care romanii au redat oscul Pompaios. Cu toate că atît Pompeius, cît și Pompilius au pătruns în onomasticonul creștin prin cultul unor martiri și sfinți celebrați de biserică, prezența lor în inventarul de prenume moderne se datorează modei numelor clasice reintroduse în uz începînd din epoca Renașterii (apariția acestora la noi, în secolul trecut, este legată de lupta de emancipare a românilor din Transilvania). ☐ It. Pompilio, Pompilia, magh. Pompilia etc.

CONSTANTINESCU, Pompiliu (1901-1946, n. București), critic și istoric literar român. Critică foiletonistă și analize dedicate fenomenului literar interbelic („Opere și autori”, „Figuri literare”, „Critice”). Monografii („Tudor Arghezi”).

Intrare: Pompiliu
Pompiliu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Pompiliu