O definiție pentru Pannonia

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PANONIA (PANNONIA) 1. Câmpia Panonică, denumire dată câmpiei de pe cursul mijlociu al Dunării, în Ungaria. Partea de la E de Tisa, numită Alföld, este în general mai joasă (în cea mai mare parte sub 100 m alt.); în NE, câmpia Nyrului este ceva mai înaltă, nisipoasă. Partea dintre Dunăre și Tisa (C. Cumaniei) depășește, în general, 100 m alt. La V de Dunăre are o extindere mai redusă (C. Balatonului). În trecut, C.P. era ocupată în cea mai mare parte cu vegetație de stepă și silvostepă (celebra pustă ungară), alternând cu terenuri mlăștinoase, nisipoase sau sărate. În prezent este aproape în totalitate utilizată agricol (culturi cerealiere, creșterea animalelor). Este străbătută de numeroase canale (Tisa-Barcău, Dunăre-Tisa, canalul Sio, care leagă lacul Balaton cu Dunărea etc.). Într-o accepțiune mai largă, cuprinde și C. Banato-Crișană (Câmpia de Vest) din România, ca și câmpia din N Serbiei, fiind sinonimă cu C. Dunării de Mijloc. 2. Provincie a cărei cucerire a început în 35 î. Hr. și care a fost organizată în vremea împăratului August (27 î. Hr.-14 d. Hr.) între Alpi și Dunăre. Cuprindea teritoriul de vest al Ungariei actuale, Austriei, Sloveniei, N Serbiei și Muntenegrului de azi. Împărțită în P. Superior și P. Inferior (106) aici s-au desfășurat multe războaie purtate de Roma. Romanii au părăsit-o după 395. Locuită în principal de iliri și celți. Prin extensie, denumire dată vastei regiuni de câmpie din zona de pe cursul Dunării mijlocii, centrul puterii hunilor (sec. 5), al avarilor (sec. 6-8). Ocupată de unguri (sec. 9-10), a devenit nucleul statului ungar.

Intrare: Pannonia
Pannonia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.