2 definiții pentru Pașcani


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Pașcani pl. târg în jud. Suceava pe râpa dreaptă a Siretului: 15.500 loc. Importantă stațiune de cale ferată între Rusia, Austria și România.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PAȘCANI 1. Vârf în partea centrală a obcinei Feredeu, reprezentând alt. max. a acesteia (1.479 m). 2. Municipiu în jud. Iași, situat pe terasele de pe dr. văii Siretului; 43.202 mii loc. (2002). Nod feroviar și rutier. Expl. de balast. Ateliere pentru reparat material rulant feroviar. Constr. de utilaje pentru ind. textilă și de utilaje agricole. Fabrici de produse electrotehnice (adaptoare și regulatoare de temperatură, debitmetre electromagnetice, diafragme și ventile electromagnetice, traductoare de temperatură, contoare electrice), de armături grele, de scule și accesorii, de mobilă, tricotaje, perdele, țesături de in, prefabricate din beton, preparate din carne și lapte, zahăr ș.a. Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (1664, restaurată în 1807), casa Cantacuzino-Pașcanu (1640-1650), cu un bogat decor sculptat. Prima atestare documentară datează din 8 apr. 1419. Recunoscut ca târg în 1842, devine oraș în 1923 și municipiu la 18 ian. 1995.

Intrare: Pașcani
Pașcani
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.