PÂRVAN, Vasile (1882-1927, n. Huruiești, jud. Bacău), istoric, arheolog și scriitor român. Acad. (1913), prof. univ. la Cluj și București. Specialist în preistorie și în istoria civilizației greco-romane („Getica”, „Dacia. Civilizațiile străvechi din regiunile carpato-danubiene”, „Începuturile vieții romane la gurile Dunării”). A înființat Școala română din Roma pentru perfecționarea tinerilor arheologi și istorici, inițiind și conducând anuarele acesteia: „Ephemeris Dacoromana”, „Diplomatarium Italicum” și prima serie a revistei „Dacia”. Rol deosebit în crearea noii școli românești de arheologie. A organizat numeroase șantiere arheologice, dintre care cel mai important este acela de la Histria. În vederea elucidării unor probleme legate de istoria Daciei, a făcut săpături sistematice în stațiunile arheologice din a doua Epocă a fierului (Piscul Crăsani, Tinosu, Mănăstirea, Poiana ș.a.). Studii, rapoarte arheologice și monografii cuprinzând un vast material documentar. În „Memoriale” și „Idei și forme istorice”, P. și-a expus, într-un stil de meditație gravă asupra tragismului condiției umane, concepția despre lume, inspirată de stoicism, platonism și bergsonism, și o teorie a istoriei, apropiată de cea hegeliană, centrată pe conceptul de „ritm istoric”. Membru al mai multor societăți științifice din țară și străinătate.