Navara f. 1. provincie spaniolă: 337.000 loc. cu cap. Pampeluna; 2. (franceză), partea vechiului regat al Navarei la N. de Pirinei (Navarez).

NAVARRA 1. Comunitate autonomă în N Spaniei, pe versantul de S al M-ților Pirinei; 10,4 mii km²; 520,6 mii loc. (1996). Centrul ad-tiv: Pamplona. Expl. forestiere. Cereale. Creșterea animalelor. 2. Regiune istorică în NE Spaniei și SV Franței, cuprinzând teritorii din N. (1) și partea de V a departamentului francez Pyrénées-Atlantiques. Locuită de basci, a fost sediul unui regat omonim, fondat în sec. 9, cu capitala la Pamplona (905-1512); centru al rezistenței în fața expansiunii musulmane, dar și al francilor. La moartea lui Sancho III cel Mare (1035), regatul său cuprindea întreaga Spanie creștină. După dominația aragoneză (1076-1134), N. redevine independentă în timpul regelui García Ramírez V (1134-1150). Între 1234 și 1285 s-a aflat sub cârmuirea conților de Champagne, apoi a regilor Franței (1285-1328). În 1512, N. spaniolă a fost cucerită de Ferdinand Catolicul; N. franceză, rămasă autonomă, a fost încorporată în Regatul francez de regele Henric IV (1607).

NAVARRA [navará],André (1911-1988), violoncelist francez. Prof. la Conservatorul din Paris. Concerte și înregistrări alături de cei mai mari dirijori. Repertoriu clasic și romantic. Prime audiții absolute (concerte de Jolivet, Tomasi). Arta și pedagogia lui au în comun o concepție ce pun în prim plan căldura interpretării, vizând realizarea unor sonorități ideale și emoționante.

MARGARETA (MARGUERITE) D’ANGOULÉME [dãgulém] sau DE NAVARRA (1492-1549), scriitoare franceză. Regină a Navarrei (din 1544). Sora a regelui Franței, Francisc I, la Curtea căruia a exercitat o mare influență. A protejat reforma religioasă și cultura renascentistă. Nuvele de moravuri („Heptameronul”), poezii („Oglinda sufletului păcătos”).