MEYER [máiər], Adolf (1881-1929), arhitect german. Prof. la Școala Bauhaus din Weimar. Unul dintre cei ma de seamă reprezentanți ai raționalismului german. În colab. cu W. Gropius, a proiectat și realizat unele dintre cele mai semnificative opere de arhitectură modernă (Machinenhalle la expoziția de la Köln, casa Sommerfeld din Berlin, proiectul concursului pentru Chicago Tribune Tower).

MEYER [máiər], Conrad Ferdinand (1825-1898), scriitor elvețian de limbă germană. Lirică parnasiană, cu inflexiuni moderne, apropiate de simbolism („Poezii lirice”) și poeme epice, remarcabile prin plasticitatea imaginii și expresivitatea simbolurilor („Romanțe și imagini”, „Douăzeci de balade ale unui elvețian”). Romane („Amuleta”, „Jürg Jenatsch”); nuvele istorice („Angela Borgia”, „Nunta călugărului”).

MEYER [máiər], Julius Lothar (1830-1895), chimist german. Prof. univ. la Karlshure și Tübingen. Cercetări fundamentale privind structura atomică a elementelor chimice, pe baza cărora a întocmit un tabel periodic asemănător celui lui Mendeleev („Teoria modernă a chimiei”). Studii asupra fiziologiei sângelui.

MAYER [máiər], Viktor (1848-1897), chimist german. Prof. univ. la Zürich, Göttinge și Heidelberg. A elaborat o metodă de determinare a densității vaporilor și a masei moleculare a compușilor organici.

MAYER [máiər], Wilhelm Friedrich Carl (?-1852), arhitect peisagist austriac. Din 1843, a lucrat la București, unde, împreună cu grădinarul Franz Hörer, a proiectat și executat grădina Cișmigiu și parcul din B-dul Kiseleff, punând bazele peisagisticii moderne în România.

MEYER-LÜBKE [máiər lübkə], Wilhelm (1861-1936), lingvist german de origine elvețiană. Prof. univ. la Jena, Viena și Bonn. A condus institutul de limba română de pe lângă Univ. din Viena. Specialist în romanistică („Gramatica limbilor romanice”, „Introducere în studiul lingvisticii romanice”, „Dicționar etimologic romanic”). Lucrări fundamentale despre unele limbi romanice („Gramatica istorică a limbii franceze”). Studii despre limba română („Româna, limbile romanice, albaneza”, „Româna și limbile romanice”). M. de onoare al Acad. Române (1906).