Mariu m. celebru general roman, învingătorul lui Iugurta și al Cimbrilor și Teutonilor, fu de șapte ori consul și rivalul lui Sylla (153-86 a. Cr.).

MARIUS, Caius (c. 157-86 î. Hr.), general și om politic roman. A realizat o importantă reformă militară, creând o armată alcătuită din soldați de profesie. A înfrânt în Africa (11-105 î. Hr.) pe Iugurta și în N Pen. Italice pe teutoni și pe cimbri (102 și 101 î. Hr.). În timpul războiului civil din Roma, a devenit conducătorul partidei popularilor, adversară partidei optimaților (aristocrați), în frunte cu Sylla.

MARIUS (MAIR, MAYR, MAYER), Simon (1573-1625), astronom german. A observat, independent de Galilei, cei patru sateliți principali ai lui Iupiter, pe care i-a și denumit. Este primul care a menționat existența galaxiei Andromeda.

Marius Răspîndit aproape în toată Europa și cu deosebire frecvent în Italia, Franța, Spania, Portugalia, Marius reproduce un vechi și cunoscut nume gentilic roman Márius, devenit celebru în epoca republicană datorită lui Caius Marius, vestit om de stat și comandant militar. Marius și fem. Maria, numele ginții, sînt prelatine (însuși C. Marius era de origine volscă) și aparțin unui fond onomastic italic care a influențat profund întregul sistem de denominație personală al romanilor. Încercînd să lămurească originea și semnificația lui Marius, specialiștii propun o probabilă apropiere de cuvîntul etrusc maru, numele unei funcții, dar care inițial ar fi însemnat „om” (se poate merge chiar mai departe – bineînțeles, cu obișnuitul indice de probabilitate implicat în orice etimologie la acest nivel – pînă la radicalul indo-european *mer mor- (mar-) „bărbat tînăr sau femeie tînără”, întîlnit și în lat. maritus „căsătorit, soț”, maritare „a se căsători” – de aici fr. mari și marier, rom. a se mărita etc.). Cînd, mai tîrziu, din Orient a venit biblicul → Maria, cele două nume care nu au nici o legătură unul cu altul au putut fi ușor confundate, situație existentă și astăzi în Italia, unde Mario este în mod curent considerat corespondentul lui → Maria. Deși numele a fost purtat și de către primii creștini, favoarea de care se bucură Marius astăzi nu poate fi explicată prin influența bisericii. Marius a fost reluat direct din istoria romană în epoca Renașterii, odată cu alte nume clasice ilustre și a devenit deosebit de frecvent în perioada revoluțiilor democratice burgheze (în Franța de ex., Marius este considerat ca nume tipic pentru provensali, care îl folosesc în amintirea cuceritorului sudului Galiei). Ceva mai vechi decît acesta, dar nu mai frecvent este Marián, continuatorul cognomenului Mariánus, fem. Mariána, derivat din Marius. Devenit independent și popularizat de biserică prin cultul unor sfinți, Marian apare la noi în sec. 17 și este mai frecvent în Transilvania, probabil sub influența latino-catolică. În epoca noastră, Marian este considerat corespondentul fem. Mariana, cu care în realitate nu are nici o legătură (la noi Mariana nu corespunde cognomenului amintit mai sus ci face parte din familia lui → Maria, dacă nu cumva la origine este vorba chiar de unul și același nume); nici ipoteza care îl consideră pe Marian un derivat de la Maria, iar Mariana, un compus din → Maria și → Ana nu este corectă. Dar cum toate numele intrate în sfera de influență a biblicului Maria au sfîrșit prin a fi populare și frecvente, Marin, Marina, Marius și Marian nu au avut decît de cîștigat. ☐ Fr. Marius, Marien, germ. Marius, Marian, it., sp. Mario, Mariano, magh. Mariusz, Marian, bg., rus. Marian etc. ☐ Caius Marius, c. 156-87, partizan al popularilor și adversar al lui Sylla, autorul unei reforme militare de mare importanță pentru republică, rămîne în istorie și ca învingător al lui Iugurtha, al cimbrilor și teutonilor și cuceritor al sudului Galiei.

BUNESCU, Marius (1881-1971, n. Caracal), pictor român. Portrete, naturi moarte, compoziții, peisaje urbane („Peisaj de iarnă”, „Poarta neamului”), caracterizate prin construcția aspră a formelor și prin discreția și severitatea coloritului.

CONSTANT, Marius (1925-2004, n. București), compozitor și pianist francez de origine română. Căutările în domeniul muzicii concrete i-au inspirat balete („Elogiul nebuniei”), muzică de cameră, mai multe lucrări simfonice, o operă.

MARIUS VICTORINUS AFER CAIUS (280-363), retor și teolog latin. Prof. de retorică la Roma, unde a dus polemică anticreștină. Ulterior, convertit la creștinism (355), a încercat să introducă neoplatonismul porfirian în teologia creștină („Despre nașterea cuvântului divin”). A combătut arianismul („Împotriva lui Arie”).