10 definiții pentru Lopez

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LOPEZ 1. Carlos Antonio L. (1792-1862), om politic paraguayan. Președinte al țării (1844-1862), a guvernat de o manieră dictatorială. Într-o țară lovită de corupție, a încercat un proces de modernizare și de deschidere spre exterior. 2. Francisco Solano L. (1827-1870), om politic paraguayan. Fiul lui L. (1). Președinte al țării (1862-1870). În timpul său, coaliția formată din Uruguay, Argentina și Brazilia (1865-1870), a declanșat un război sângeros împotriva Paraguayului, care a provocat imense distrugeri materiale, mari pierderi de vieți omenești (peste jumătate din populația țării) și serioase amputări teritoriale. Unis în bătălia de lângă Cerro-Corá.

LOPEZ, José Hilario (1798-1869), general și om politic columbian. Participant la Războiul pentru independența Coloniilor Spaniole din America. Președinte al Republicii Noua Granadă (1849-1853), viitoarea Columbia.

LOPEZ (LOPES), Fernão (1380/1390-c. 1460), cronicar portughez. Fondator al istoriiografiei naționale și unul dintre întemeietorii prozei portugheze. Lucrarea sa, neterminată, „Cronica generală a regatului Portugaliei” reprezintă un document important pentru cunoașterea istoriei țării (sfârșitul sec. 11-începutul sec. 15) și totodată o realizare valoroasă a literaturii portugheze, folosită ca izvor de inspirație în epoca romantică.

LOPEZ DE AYALA, Pedro (1332-1407), general, istoric și poet spaniol. Cancelar al Castiliei (1398-1407), calitate în care a inițiat măsuri menite să contribuie la dezvoltarea economiei și culturii naționale. Principalul reprezentant al școlii de poeți erudiți laic ai sec. 15-16. Autorul „Poemului palatului”, satiră la adresa bisericii, a regilor, literaților și negustorilor. Traduceri din Tit Liviu, Boccaccio ș.a.

LÓPEZ DE AYALA Y HERRERA, Adelardo (1828-1879), dramaturg și om politic spaniol. Ministru al coloniilor (1875) în timpul lui Alfons XII; președinte al Cortes-urilor (1878). Piese de teatru („Rioja”, „Noul Don Juan”, „Cei doi Guzmani”, „Consuelo”).

LÓPEZ PORTILLIO Y PACHECO, José (1920-2004), om politic mexican. Președinte al țării (1976-1982). În primii ani ai conducerii sale, Mexicul a realizat importante beneficii ca urmare a explorării resurselor petroliere, dar spre sfârșitul mandatului său țara s-a confruntat cu o gravă criză financiară provocată de devalorizarea monedei naționale.

LÓPEZ PUMAREJO, Alfonso (1888-1959), om politic liberal columbian. Președinte al țării (1934-1938 și 1942-1945). A promulgat o nouă constituție (1936).

LÓPEZ VELAVERDE, Ramon (1888-1921), poet mexican. Lirică pe teme patriotice („Dulce patrie”) sau erotico-sentimentale („Sângele cucernic”, „Sunetul inimii”).

LÓPEZ-PICO, Josep María (1886-1959), poet spaniol. Unul dintre cei mai reprezentativi lirici catalani moderniști. Poezie cu tematică meditativ-religioasă, excelând prin varietatea ritmurilor („Cinci poeme”, „Incantație seculară”, „Asonanțe și evaziuni”). Proză eseistică („Moralități și pretexte”); studii critice („Scriitori străini contemporani”).

Intrare: Lopez
Lopez
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.