3 definiții pentru Ivănescu
Enciclopedice
IVĂNESCU, Cezar (n. 1941, Bârlad), poet român. Nepotul lui Gh. Ivănescu. Lirică ale cărei teme obsedante sunt iubirea și moartea, îngemănate oximoronic și tragic, și propunând un limbaj original, în care forme arhaice de prozodie și muzicalitate coexistă simbolic uc expresia modernă, îndrăzneață și insolită („Rod”, „La Baad”, „Muzeon”, „Doina”, „Sutrele muțeniei”, „Jeu d’amour”, „Rosarium”). Traduceri din M. Eliade (în colab.).
IVĂNESCU, Gheorghe (1912-1987, n. Vutcani, jud. Vaslui), lingvist român. M. coresp. al Acad. (1965), prof. univ. la Iași, Timișoara și Craiova. Specialist în istoria limbii române („Problemele capitale ale vechii române literare”, „Istoria limbii române”) și în lingvistica generală.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
IVĂNESCU, Mircea (1931-2011, n. București), poet și traducător român. Eliberată programatic de convenții, ludică și livrească, poezia sa este expresia (nesentimentală) a solitudinii eului liric și a experiențelor mereu reluate ale acestuia într-un spațiu în care „Totul e literatură” („Versuri”, „Poesii”, „Alte poesii”, „Poesii nouă”, „Versuri vechi și nouă”). Apreciate traduceri din W. Faulkner, Fr. Scott Fitzgerald, J. Joyce, Fr. Kafka; antologii din poezia engleză și americană contemporană. Premiul Național de poezie „Mihai Eminescu” pentru „Opera omnia” (1998).
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni