7 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIORÓI, cioroi, s. m. 1. Bărbătușul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene (Inula).Cioară + suf. -oi.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

TĂIETOÁRE, tăietori, s. f. Plantă erbacee cu frunze păroase de un verde-închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru oblojirea tăieturilor (Inula hirta). – Din tăia + suf. -(ă)toare.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CIORÓI s. (BOT.; Inula germanica și salicina) (reg.) cioroinic.

IÁRBĂ s. (BOT.) iarba-broaștei (Hydrocharis morsus-ranae) = (reg.) limba-broaștei, mușcatul-broaștelor; iarba-cănărașului (Phalaris canariensis) = (reg.) mei-lung, meiul-canarilor; iarba-ciutei (Doronicum austriacum) = (reg.) iarba-căprioarei, iarba-lupului; iarba-câinelui (Cynodon dactylon) = pir-de-țelină, pir-gros, (reg.) costrei, curcubeu, pirău, iarba-vântului, iarbă-câinească; iarba-câmpului (Agrostis alba sau stolonifera) = (reg.) păiuș, iarba-vântului; iarba-fiarelor (Cynanchum vincetoxicum) = (reg.) brilioancă, rânduniță; iarba-găii (Picris hieracioides) = (reg.) amăruță; iarba-osului (Helianthemum chemaecistus, vulgare etc.) = (reg.) ferăstrău, mălăoi, rujă; iarba-sfântului-Ioan (Salvia sclarea) = (reg.) șerlai; iarba-șarpelui = a) (Veronica latifolia) (reg.) șopârliță, ventrilică; b) (Echium vulgare) (rar) viperină, (reg.) ochiul-mâței; iarbă-albă (Phalaris arundinacea) = (reg.) ierbăluță, panglici (pl.), panglicuță, iarba-boierului, iarbă-creață; iarbă-de-lingoare (Lysimachia punctata) = (reg.) gălbenele (pl.), floare-de-lingoare, mărul-cucului, rădăcină-de-lingoare; iarbă-de-mare = zegras; iarbă-de-ureche (Sedum maximum) = (reg.) oloisă, verzișoară, iarbă-grasă; iarbă-dulce (Polypodium vulgare) = (reg.) spasul-dracului; iarbă-grasă (Portulaca oleracea) = (reg.) grașiță, porcină, iarbă-de-grădină; iarbă-mare = a) (Inula helenium) (reg.) oman, toaie; b) (Stellaria holostea) (reg.) coadă-de-găină; iarbă-puturoasă (Bifora radians) = puciognă, (reg.) scărișor, buruiană-pucioasă, buruiană-puturoasă; iarbă-roșie = a) (Polygonum persicaria) (reg.) iarba-puricelui; b) (Bidens cenuus) (reg.) cârligioară; iarbă-usturoasă (Teucrium scordium) = (reg.) dumbeț, ustoroi-de-lac.

TĂIETOÁRE s. (BOT.; Inula hirta) (reg.) floare-galbenă.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

INÚLA (< fr.; {s} lat. inula „iarbă mare”) s. f. Gen de plante din familia asteraceelor. Se cunosc peste 120 de specii, răspândite în zonele temperate din Europa și Asia. În România cresc nouă specii. I. helanium conține 44% inulină, pectine, ulei eteric, rășini etc. În farmacie este cunoscută sub denumirea de Radix Helenii.

INULA L., IARBĂ MARE, fam. Compositae. Gen originar din Europa, Africa, Asia, pînă la 125 specii, perene. Flori (cele centrale tubuloase, iar cele marginale ligulate, antere cordate la bază) sesile, dispuse pe un receptacul comun, reunite în calatidii, înconjurate de un involucru cu foliole numeroase, imbricate. Frunzele tulpinale alterne. Tulpini foliate deseori terminate cu mai multe calatidii, dispuse în corimb. Papul 1-seriat cu peri egali. Fruct, achenă (Pl. 41, fig. 243).

Inula cordata Boiss. Specie care înflorește vara. Flori galbene-aurii, dispuse în calatidii. Frunze tulpinale eliptice, ovate sau ovat-lanceolate, cordate la bază, sesile, pieloase. Plantă erbacee, tulpină erectă, anguloasă, puțin ramificată în treimea superioară.

Inula ensifolia L. Specie care înflorește vara. Flori (radiale numeroase, galbene-aurii) în calatidii, cu foliolele involucrului liniare. Tulpină pînă la 0,60 m înălțime, terminată cu unul, foarte rar cu mai multe calatidii. Frunze liniar-lanceolate, întregi, verzi-închis, nervate paralel, cu puțini peri scurți și rigizi pe margini, cele caulinare sesile.

Inula helenium L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (radiale ligulate, femele; cele ale discului hermafrodite, tubuloase) galbene-strălucitor, dispuse în calatidii foarte mari, grupate în corimb terminal, pe o tulpină înaltă pînă la 200 cm, involucrul cu foliolele interne liniar-spatulate, cele externe lat-ovate, tomentoase pe partea inferioară. Frunze mari, eliptice sau oblong-ovate, inegal dințate, cele bazale cu pețiol lung, îngustate spre cele două capete, cele superioare, tulpinale, amplexicaule. Plantă erbacee, cu tulpină erectă, pubescentă, cu ramuri în treimea superioară.

Inula hirta L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori galbene-aurii (ovar glabru), în calatidii mari, foliolele involucrului pe 2 rînduri neimbricate, acoperite cu peri scurți și rigizi. Frunze verzi-închis, lat-lanceolate, îngustate spre bază, sesile pe ambele părți, cu peri scurți și rigizi. Tufă înaltă pînă la 50 m. Tulpină erectă, deseori roșiatică, foliată, cu peri aspri, poartă în vîrf 1-3 calatidii. Fruct glabru.

Inula orientalis Lam. (syn. I. glandulosa Willd.; grandiflora Willd.). Specie care înflorește vara. Flori galbene-oranj, dispuse în calatidii de pînă la 12 cm diametru, foliolele involucrului conforme, lanceolate pînă la subulate, cele interioare ciliate. Frunze oblong-eliptice, cele superioare deseori cordiforme. Tufă pînă la 1 m înălțime, tulpină simplă, foliată, pubescentă.

Inula royleana DC. (syn. I. macrocephala hort.). Specie care înflorește vara-toamna. Flori (radiale subulate, rare, galbene-oranj) dispuse în calatidii de pînă la 15 cm diametru. Frunze cordiforme pînă la ovate, amplexicaule, pubescente pe ambele părți, pînă la 25 cm lungime. Plantă sub formă de tufă înaltă pînă la 55 cm, cu peri aspri, tulpină cilindrică, ramificată.

Intrare: Inula (gen de plante)
Inula (gen de plante)
gen de plante (I2.1)
  • Inula
Intrare: Inula cordata
compus
  • Inula cordata
Intrare: Inula ensifolia
Inula ensifolia park  nomenclatura binară
compus
  • Inula ensifolia
Intrare: Inula helenium
compus
  • Inula helenium
Intrare: Inula hirta
compus
  • Inula hirta
Intrare: Inula orientalis
Inula orientalis park  nomenclatura binară
compus
  • Inula orientalis
Intrare: Inula royleana
compus
  • Inula royleana