O definiție pentru Himalaia


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HIMALAYA (HIMALAIA), cel mai înalt sistem muntos de pe Pământ, situat în Asia Centrală, între C. Indo-Gangetică (la S) și Pod. Tibet (la N). Formează o barieră naturală, în special climatică, între deșerturile muntoase ale Asiei Centrale și zonele tropicale ale Asiei de S. Se extinde pe terit. Indiei, Nepalului, Chinei, Pakistanului și Bhutanului; c. 2.500 km lungime și 180-350 km lățime. Cuprinde trei trepte: în S, M-ții (Colinele) Sivalik (900-1.200 m), în partea centrală, Himalaya Joasă (3.500-4.500 m), iar în N, lanțul principal, Himalaya Înaltă, cu piscuri ce depășesc 8.000 m. Alt. max.: 8.848 m (vf. Chomolungma, cunoscut și sub denumirea de Everest). Sunt munți tineri, formați în orogeneza alpină. Versanții sudici sunt alcătuiți din conglomerate și gresii, iar cei nordici din gnaisuri, granite, șisturi cristaline și filite. Pe versantul sudic, vegetația urcă până la 4.000 m, iar limita zăpezilor persistente coboară la 4.500 m. Versantul de nord este arid, cu limita zăpezilor persistente la 5.500 m. De aici izvorăsc principalele fluvii ale Asiei de S: Ind, Gange, Brahmaputra ș.a. Defilee sălbatice. Culmi de tip alpin; puternică glaciație cuaternară. Alpinism.

Intrare: Himalaia
Himalaia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.