HERAKLES (HERCULE), în mitologia greacă, cel mai de seamă erou, înzestrat cu o forță fizică neobișnuită. Fiu al lui Zeus și al muritoarei Alcmene. La porunca regelui Euristeu al Argosului, și pentru a ispăși păcatul de a-și fi omorât soția și copiii, H. îndeplinește cele 12 munci (încercări) din care iese victorios. De pe rugul pe care și-l ridicase, pentru a scăpa de chinurile pricinuite de cămașa otrăvitoare cu filtrul magic trimisă de soția sa Deianeira, H. a fost înălțat de zei în Olimp, dobândind nemurirea. Aici se va căsători cu Hebe. Muncile lui H.: uciderea prin sugrumare a Leului din Nemeea; uciderea Hidrei din Lerna; prinderea și aducerea, de viu, pe umeri, a mistrețului de pe muntele Erymanthos; prinderea căprioarei cu copite de aramă și coarne de aur; curățarea grajdurilor regelui Augias; omorârea păsărilor dăunătoare de pe lacul Stymphalos; prinderea taurului din Creta; îmblânzirea iepelor antropofage ale regelui Diomede; răpirea cingătorii reginei Amazoanelor; aducerea cirezilor de boi ale lui Geryoneus și omorârea acestuia; furtul merelor de aur din grădina Hesperidelor; aducerea din Infern a câinelui cu trei capete Cerber, și înapoierea acestuia lui Hades.

Hercule (Herakles), cel mai de seamă erou din mitologia greacă și romană, înzestrat cu o forță neobișnuită, fiu al lui Zeus și al Alemenei.

Hercule – „E un Hercule!”, „Are o tărie de Hercule”, „O forță herculeană” etc. sînt expresii pe care chiar un Hercule nu le-ar mai putea opri ori scoate astăzi din limbajul obișnuit. Ele provin de la numele lui Hercule (sau Heracle), vestitul erou al antichității grecesti, care – spune legenda – încă din leagăn a reușit să sugrume doi șerpi. Mitologia povestește vitejiile sale, cunoscute toate sub denumirea de „Cele 12 isprăvi ale lui Hercule” sau „Muncile lui Hercule”. Eroul a devenit astfel personificarea forței și termen de comparație pentru oamenii cu staturi și puteri atletice. „…critica a luptat pînă acum ca un Hercule…” (Marx și Engels, „Sfînta familie”, Opere, vol. 2, pag. 181). În literatura noastră, Petre Ispirescu definește chiar: „Cînd vor să arate pe cîte cineva că e vîrtos… zic că are putere erculeană”. Iar în poezia Sculați, D. Th. Neculuță folosește comparația pentru oamenii muncii: „Sculați, sculați!... Prin noapte și furtună O, mergeți, mergeți, mergeți înainte, Dezmoșteniți Herculi ai muncii sfinte, Căci nu-i departe Patria comună.” MIT.