O definiție pentru Gogh

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

GOGH (VAN GOGH), Vincent van (1853-1890), pictor și desenator olandez. După o scurtă perioadă caracterizată printr-un realism sumbru și grav („Țesătorii”, „Ghetele”, „Mâncătorii de cartofi”), care a coincis cu șederea sa în regiunea minieră Borinage, arta lui, sub influența impresioniștilor francezi și a graficii japoneze, cunoaște o intensitate expresivă maximă, susținută de culoare, căreia îi conferă, prin acordurile cromatice și dinamismul tușei, funcții simbolice, cu profunde rădăcini emoționale („Cameră de dormit la Arles”, „Floarea-soarelui”, „Autoportret”, „Portret al artistului cu urechea tăiată”, „Biserica din Anvers”, „Drum cu chiparoși”, „Câmp de grâu cu corbi”). Biografia lui dramatică exprimă, semnificativ pentru epoca dată, ideea artistului damnat. A influențat arta modernă (îndeosebi fovismul și expresionismul).

Intrare: Gogh
Gogh
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.