George m. nume a patru regi ai Angliei: GEORGE I, primul din dinastia de Hanovra (1717-1727); GEORGE II, fiul său (1727-1760); GEORGE III, pierdu Statele-Unite și muri nebun (1760-1820); GEORGE IV, rege dela 1820 până la 1830; GEORGE V, născut în 1865, se urcă pe tron în 1910, fiul și urmașul lui Eduard VII. V. Gheorghe.

George I m. regele Greciei, fiul lui Cristian IX de Danemarca, născut în 1845, urcat pe tron în 1863, muri asasinat în 1913, în cursul răsboiului balcanic.

GEORGE, Tudor (pseud. lui Tudor Georgescu) (1926-1992, n. Ulmeni, jud. Călărași), poet român. Lirism boem și calofil, în tipare prozodice clasice, îndeosebi în baladă și sonet („Balade singaporene”, „Catehismul iubirii”, „Turmele soarelui”, „Patriarhale și exotice”, „Scarabeul sacru”).

GEORGE [gheórgə], Stefan (1868-1933), poet german. Influențat de simbolismul francez, a introdus în Germania teoria „artei pentru artă”. În 1933 a plecat în exil în Elveția, unde a și murit. A orientat poezia spre vis și simbol, dăruindu-i o demnitate și o puritate sacerdotală. Versuri lapidare în spirit elenistic și catolic medieval („Imnuri”, „Algabal”, „Anul sufletului”, „Covorul vieții”, „Al șaptelea cerc”). Traduceri.

GEORGE, Alexandru (pseud. lui Al. Georgescu) (n. 1930, București), scriitor român. Interpretări critice, eseistică pe teme literare și morale („Marele Alpha”, „Semne și repere”, „La sfârșitul lecturii”) și romane care retrăiesc experiențele autobiografice dintr-o perspectivă intelectuală („Caiet pentru...”, „Dimineața devreme”, „Seara târziu”). Traduceri.

GEORGE, numele a doi regi greci: G. I (1863-1913), fondatorul dinastiei de Glücksburg, fiul regelui Christian IX al Danemarcii. Desemnat rege de către cele trei puteri protectoare ale Greciei: Marea Britanie, Franța, Rusia; a promovat o politică expansionistă. În timpul său s-au pus bazele instituțiilor moderne ale statului constituțional. 2. G. II (1922-1923, 1935-1947). Fiul lui Constantin I, silit de o juntă militară să abdice în 1923. Revine în 1935. După invazia germană (1941) se refugiază în Creta, apoi la Cairo și Londra. Se reîntoarce după referendumul din sept. 1947.

GEORGE [dʒɔ:dʒ], numele a mai multor regi britanici. Mai importanți: 1. G. I, rege al Marii Britanii și Irlandei (1714-1727), fondatorul dinastiei de Hanovra. 2. G. III, rege al Marii Britanii și Irlandei (1760-1820); în timpul domniei sale, coloniile engleze din America de Nord și-au proclamat independența (1776). 3. G. V, rege al Marii Britanii, Irlandei de Nord și împărat al Indiei (1910-1936) din dinastia Saxa-Coburg-Gotha, care, din 1917, își schimbă numele în dinastia de Windsor; domnia sa a fost marcată de participarea Marii Britanii la primul război mondial. 4. G. VI, rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord (1936-1952) și împărat al Indiei (1936-1948), în timpul căruia țara a participat la cel de-al doilea război mondial.

APOSTU, George (1934-1986, n. Stănișești, jud. Bacău), sculptor român. Lucrări în piatră și lemn, în a căror concepție se deslușesc ecouri ale artei populare. Volume echilibrate ce tind spre forme abstracte („Maternitate”, suita „Tată și fiu”, ciclul „Fluturii”).

ASSAKY, George (1855-1899, n. Iași), medic român. M. coresp. al Acad. (1890). Unul dintre precursorii neurochirurgiei moderne. A experimentat sutura nervilor periferici.

BACOVIA, George (pseud. lui George Vasiliu ) (1881-1957, n. Bacău), poet român. Lirică simbolistă („Plumb”, „Scîntei galbene”, „Cu voi”), exprimînd sentimentul solitudinii, monotonia vieții burgheze, obsesia morții, nevroze și atitudini halucinante, în decorul dezolant al periferiei provinciale. Poemele în proză („Bucăți de noapte”, „Dintr-un text comun”) prelungesc motivele, stările și imaginile poeziei. Opera sa depășește prin profunzime și modernitate categoriile tematico-stilistice ale simbolismului, ea fiind produsul unei conștiințe traumatizate, bîntuită de mari obsesii existențiale, anticipînd totodată literatura absurdului.

BAICULESCU, George (1900-1973, n. sat Rubla, jud. Buzău), bibliograf și istoric român. Studii („Publicațiile periodice românești”) și ediții.

BARIȚIU, George (1812-1893, n. Jucu, jud. Cluj), om politic, publicist și istoric român. Acad. (1866). Concepții iluministe („Cuvîntare scolaticească”). Întemeietorul presei românești din Transilvania („Gazeta de Transilvania”, 1838; „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, 1838). Unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848-1849; vicepreședinte al Adunării Naționale de la Blaj (3-5/15-17 mai 1848). Membru fondator al ASTREI și al Academiei Române. Preocupări privind istoria românilor („Părți alese din istoria Transilvaniei. Pre două sute de ani în urmă”). Contribuții la elaborarea unor teme de filozofie a culturii și filozofie a istoriei („Despre filozoful Schopenhauer”).

BĂLĂIȚĂ, George (n. 1935, Bacău), prozator român. Nuvele inspirate din mediul țărănesc („Călătoria”) sau dominate de simboluri („Conversînd despre Ionescu”). Romane metaforice, cu viziune caleidoscopică asupra societății contemporane („Lumea în două zile”, „Ucenicul neascultător”). Publicistică („Nopțile unui provincial”).

BOGDAN, Radu George (n. 1920, Galați), istoric și critic de artă român. Cronici, eseuri, studii, monografii („Theodor Aman”, „Reverii lucide”). Autor al monumentalei lucrări „Andreescu” (I. Artistul în epocă, II. Posteritatea critică). Contribuții fundamentale la exegeza lui N. Grigorescu.

BOTHEZAT, George de (1883-1940), inventator de origine română. Constructor al unui elicopter de concepție proprie (1921-1922). Lucrări și invenții în domeniul aerodinamicii. Calculele sale privind traiectoriile Pămînt-Lună și-au găsit aplicații în cadrul programului Apollo.

BREAZUL, George (pe numele adevărat Gheorghe N. Georgescu) (1887-1961, Amărăștii de Jos, jud. Dolj), muzicolog și folclorist român. Prof. univ. la București. A pus bazele „Archivei Fonogramice” din București. Unul dintre întemeietorii istoriografiei muzicale românești („Patrium carmen”). Studii muzicologice. Critică muzicală.

BUJOREAN, George (1893-1971, n. Bosanci, jud. Suceava), botanist român. Fondator al ecologiei experimentale în manieră geobiologică. Inventator de aparatură de specialitate (atmometru de pămînt, geohidrometru, drosometru automat, natursond).

CALBOREANU, George (1896-1986, n. Turnișor, Sibiu), actor român de teatru și de cinema. Interpret memorabil al personajelor istorice (Vlaicu-Vodă din piesa lui Al. Davila și Ștefan cel Mare din „Apus de soare” de B. Șt. Delavrancea). Roluri în filme („Setea”, „Neamul Șoimăreștilor”).

CĂLINESCU, George (1899-1965, n. București), critic, istoric literar, scriitor și publicist român. Acad. (1948), prof. univ. la Iași și la București. Între 1933 și 1934 a făcut parte din comitetul de conducere al „Vieții Românești”. A condus săptămînalele de critică și de informație literară „Jurnalul literar” și „Lumea” și ziarele „Tribuna poporului”, „Națiunea”. Directorul institutului de Istorie Literară și Folclor al Academiei (1949-1965). Personalitate multilaterală, de orientare clasicizantă, spirit de o neobișnuită mobilitate intelectuală, a consacrat studii fundamentale unor mari scriitori români („Viața lui M. Eminescu”, „Opera lui Mihai Eminescu”, „Ion Creangă, viața și opera” ș.a.). Lucrarea monumentală „Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent”, relevă etapele și direcțiile specifice ale evoluției fenomenului literar românesc, integrate în contextul universal, cu excelente caracterizări de autori și opere. „Principii de estetică” sintetizează opiniiile sale teoretice. „Impresii asupra literaturii spaniole” schițează un tablou al culturii hispanice, iar culegerea (postumă) „Scriitori străini” reunește studii și eseuri privind literatura universală. Prin C. limbajul criticii și istoriei literare cunoaște o substanțială împrospătare. Ca prozator se afirmă cu romanul liric „Cartea nunții”, dar mai ales cu „Enigma Otiliei”, narațiune de tip balzacian despre mediul mic-burghez bucureștean de la începutul secolului, „Bietul Ioanide” și „Scrinul negru” urmăresc drumul artisitului de geniu de la apolitism la atitudinea civică angajată. A mai scris versuri („Poezii”, „Lauda lucrurilor”), teatru („Șun, mit mongol”), note de călătorie, schițe de observație socio-morală și civică („Cronica mizantropului”, „Cronica optimistului”).

CIUCU, George (1927-1990, n. Cristian, jud. Brașov), matematician român. M. coresp. al Acad. (1974), prof. univ. la București. Lucrări în domeniul teoriei probabilităților și al aplicațiilor acesteia.

CONSTANTIN, George (1933-1994, n. București), actor român de teatru și film. Talent robust, cu largi posibilități interpretative în repertoriul românesc și universal (Camil Petrescu, H. Lovinescu, Shakespeare, Shaw, Pirandello, Cehov). Roluri de filme („Procesul alb”, „Reconstituirea”, „Cu mîinile curate”, „Burebista”).

CONSTANTINESCU, George (Gogu) (1881-1965, n. Craiova), om de știință, inginer, inventator român. A trăit în Anglia (din 1912). M. coresp. al Acad. (1920), m. de onoare al Acad. (1965). A creat (1912) știința și tehnica sonicității, ramură a mecanicii mediilor continue, bazată pe transmiterea energiei mecanice prin vibrații elastice în fluide („Teoria sonicității”). A inventat și construit numeroase mașini și dispozitive sonice (convertizorul sonic). Pionier al construcțiilor de beton armat în România.

CREȚEANU, George (1829-1887, n. București), poet și publicist român. M. de onoare al Acad. (1882). Susținător fervent al unirii Principatelor Române. Lirică erotică („Melodii intime”) și patriotic-cetățenească („Patrie și libertate”); o nuvelă istorică („Lupul Mehedințeanul”).

CRISTESCU, George (n. 1902, București), fizician român. Prof. univ. la București. Contribuții la fotoelectricitate (tuburi cu neon, torța de înaltă frecvență), radiotehnică și televiziune.

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „GEORGE ENESCU”, festival muzical ce are loc, din 1958, din trei în trei ani, la București. Din 1991, periodicitatea sa este la patru ani, festivalul fiind dublat de un concurs internațional cu secțiunile: vioară, pian, canto, compoziție.

GEORGE ENESCU, com. în jud. Botoșani; 3.629 loc. (1995). Muzeul memorial „G. Enescu”. Până în 1955 s-a numit Liveni-Vârnav. Reșed. com. este satul Dumeni.

IONNESCU-GION, George (1857-1904, n. Pitești), publicist și istoric român. M. coresp. al Acad. (1889). Colaborator la „Românul”, „Timpul” ș.a. Cronici literare și teatrale. Autorul uneia dintre primele monografii asupra Bucureștilor („Istoria Bucureșcilor”).

LLOYD GEORGE [lóid dʒțo:dʒ], David, conte de Dwyfor (1863-1945), om politic britanic. Lider al Partidului Liberal. Orator de mare talent. Ca ministru al Munițiilor (1915-1916), de Război (1916) și ca prim-min. (1916-1922) a avut un rol important în susținerea efortului de război britanic, apoi la Conferința de Pace de la Paris (1919) și la crearea sistemului tratatelor de la Versailles (1919-1920). În 1921, a recunoscut statul liber Irlanda. Memorii.

PRINȚUL GEORGE v. Prince George.

SAINT GEORGE, ins. în arh. Pribilof.

SAINT GEORGE’S [sənt dʒó:dʒi:z], CHANNEL, Canalul ~, str. între Marea Britanie și Irlanda, respectiv între capul Saint Davis (Wales) și capul Carnsore (Irlanda), care unește M. Irlandei cu Oc. Atlantic. Lungime: 160 km; lățime max.: 112 km; lățime minimă: 76 km.

SAINT GEORGE’S [sənt dʒó:dʒi:z], cap. statului Grenada, situată în SV ins. Grenada (Antilele Mici), pe țărmul G. Grand Anse al M. Caraibilor; 3,9 mii loc. (2001). Aeroportul Pearls. Port comercial. Ind. alim. (zahăr, rom, țigarete); produse din hârtie. Stațiune balneoclimaterică. Universitate (1956), Institut de medicină (1976). Biserici: romano-catolică, anglicană și prezbiteriană. Palatul guvernului. Fort. Turism. Fundat de francezi în 1650 și ocupat de englezi în 1783. Între 1885 și 1958 cap. fostei colonii britanice Insulele de Sub Vânt. Din 7 febr. 1974, capitala statului Grenada.