GABON, Republica Gaboneză (République Gabonaise), stat în partea central-vestică a Africii, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (950 km); 267,7 mii km²; 1,28 mil. loc. (1993). Limba oficială: franceza; uzuală: fang (bantu). Religia: creștină (catolici 65,2%, protestanți 18,8%), animistă (2,9%). Cap.: Libreville. Orașe pr.: Port-Gentil, Franceville, Lambaréné. Este împărțit în nouă regiuni administrative. Trei trepte de relief: câmpia litorală (în V), zona muntoasă (alt. max. în vf. Mont Iboundji: 1.575 m) în centru, podișurile drenate de fl. Ogooué (în E). Climă ecuatorială, vegetație luxuriantă, păduri cu esențe valoroase (okoumé, ozigo, acaju, abanos) ocupând 74,7% din terit. țării (lemn – 4,3 mil. m³, 1991). Expl. de petrol (13,8 mil. t, 1990), gaze naturale, min. de mangan (1,2 mil. t, 1989, locul 3 în lume), uraniu (870 t, 1989), aur; importante zăcăminte de min. de fier. Ind. de prelucr. a lemnului (cherestea, placaje, furnire), a produselor agricole (zahăr, ulei de palmier ș.a.). Agricultura se practică pe 1,7% din terit. țării: manioc, batate, yams, porumb, trestie de zahăr (210 mii t, 1991), banane (9 mii t, 1991), arahide, cacao, cafea. Pescuit: 17,6 mii t pește (1990). C. f. (1991): 668 km. Căi rutiere (1991): 7,3 mii km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Export (1989): petrol brut, lemn brut și prelucrat, min. de mangan, uraniu ș.a. Import (1989): utilaje ind. și mijloace de transport, produse agro.-alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. În sec. 15, litoralul G. este explorat de navigatorii portughezi; în 1839, francezii fondează prima așezare pe malul stâng al estuarului G. Ocupat de trupele franceze la sfârșitul sec. 19, G. este inclus în 1886 în colonia Congo Francez, iar din 1910, în componența Africii Ecuatoriale Franceze. În 1958, G. a devenit republică autonomă, în cadrul Comunității Franceze. În 1960 s-a proclamat rep. independentă. În 1993 au loc primele alegeri libere multipartite, câștigate de Omar Bongo (la putere din 1967). Republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de un parlament unicameral (Adunarea Națională), iar cea executivă de președinte și de Consiliul de Miniștri.