2 definiții se potrivesc cu cel puțin două din cuvintele căutate

Dacă rezultatele nu sunt mulțumitoare, puteți căuta cuvintele separat sau puteți căuta în tot textul definițiilor.

FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL (F.M.I.; în engl.: Internațional Monetary Fund – I.M.F.), agenție specializată guvernamentală (din 1947) în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Washington (S.U.A.), creată la 27 dec. 1945 în urma Conferinței de la Bretton Woods din 22 iul. 1944 (își începe activitatea la 1 mart. 1947), în scopul promovării cooperării în sectoarele monetar și al stabilității valutare, prin acordarea de împrumuturi țărilor membre care evidențiază un deficit al balanței de plăți. F.M.I. are 183 state membre (2002), printre care și România (din 9 dec. 1972).

FONDUL INTERNAȚIONAL PENTRU DEZVOLTAREA AGRICULTURII (F.I.D.A.; în engkl.: International Fund for Agricultural Development – I.F.A.D.), agenție specializată guvernametală în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Roma (Italia), creată ca instituție financiară internațională în iun. 1976 (ca un rezultat al Conferinței Mondiale a Alimentației din 1974), în scopul finanțării de proiect agricole în regiunile și țările cele mai puțin dezvoltate ale planetei. F.I.D.A. are 161 state membre (2002), printre care și România (membru fondator).