ESENIN, Serghei Aleksandrovici (1895-1925), poet rus. Primele încercări poetice le publică în 1913 („Mesteacănul”). De factură naturistă, primele volume de versuri („Pagyseuesa” și „Cheile Mariei”) atestă aderența poetului la valorile tradiționale ale satului rus, înfățișat cu mijloace artistice vădind bogăția resurselor expresive ale limbii. Ulterior, evoluează contradictoriu, oscilând între refuzul valorilor citadine („Cântec despre pâine”) și dorința de a aborda prefacerile din viața satului rus („Anna Sneghina”), considerându-se totuși „poetul Rusiei care se duce” și al izbei. Într-un moment de depresiune sufletească, poetul se sinucide. Poezia lui exprimă tristețea neostoită a oamenilor, dragostea și mila față de toate ființele lumii, E. fiind un remarcabil înnoitor al limbajului poetic, creator al unui univers în care se îngemănează muzicalitatea și expresivitatea folclorului rus cu complexitatea trăirilor individuale.