2 definiții pentru Epicur

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Epicur m. filozof grec, care punea fericirea în cumpătarea plăcerilor și în cultura spiritului; el zicea, că lumea e formată prin întâlnirea atomilor, cari au existat întotdeauna; discipolii săi însă au denaturat doctrina-i și s’au dedat plăcerilor materiale (337-270 a. Cr.).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

EPICUR (341-270 î. Hr.), filozof grec. A organizat școli filozofice la Mytilene (Lesbos), la Lampsacos și la Atena. Continuator al atomismului lui Democrit, pe care-l atenuează prin teoria „devierii atomului de linie dreaptă”, făcând posibilă astfel, la nivel uman, libertatea. A susținut că „scopul vieții” este plăcerea înțeleasă ca „absență a suferinței din corp și a tulburării din suflet”.

Intrare: Epicur
Epicur
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.