5 definiții pentru Dâmbovița

Dâmbovița f. 1. afluent de a stânga Argeșului, udă județele Muscel și Dâmbovița, trecând prin București: 250 km.; 2. județ pe râul cu acelaș nume, așezat sub poalele munților, cam în mijlocul Munteniei: 258.570 loc. cap. Târgoviște; 3. plaiu în județele Dâmbovița și Muscel, plasă în județele Dâmbovița și Ilfov. [Slav. DÕBŬ, arbore, stejar: lit. stejăriș și apă înconjurată de păduri].

Cetatea Dâmboviței f. vechiul nume al Bucureștilor. V. Dâmbovița.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DÂMBOVIȚA 1. Râu în S României, afl. stg. al Argeșului la Budești; 268 km. Izv. din N M-ților Iezer, de la 2.240 m alt., curge mai întâi pe direcția către SSE, traversează extremitatea S a M-ților Piatra Craiului, prin Cheile Dâmboviței, trece prin zonele depresionare Podul Dâmboviței-Rucăr-Dragoslavele, desparte Subcarpații de Curbură de Subcarpații Getici și de Piemontul Getic, străbate Câmpia Română și trece prin București, unde are cursul canalizat. Cursul superior al D. constituie, din punctul de vedere al structurii geologice, linia de demarcație între Carpații Orientali și cei Meridionali. Afl. pr.: Dâmbovicioara, Ilfov, Colentina, Pasărea, Câlnău. Alimentează parțial Bucureștiul cu apă potabilă. 2. Cetate lângă Rucăr, pe Dealul Orății, cu o existență anterioară întemeierii statului feudal Țara Românească; a avut un rol important militar și vamal; era numită popular „Cetatea Neamțului”; după unii istorici însă, cetatea D. era situată pe terit. actual al municipiului București. 3. Jud. în partea central-sudică a României, în bazinele superioare ale Ialomiței și Dâmboviței; 4.054 km2 (1,7% din supr. țării); 557.125 loc. (1995), din care 31,5% în mediul urban; densitate: 137,4 loc./km2. Reșed.: municipiul Târgoviște. Orașe: Fieni, Găești, Moreni, Pucioasa, Titu. Comune: 76. relief variat, dispus în trei trepte care coboară de la N spre S pe o diferență de nivel de c. 2.350 m. În N, o zonă muntoasă (porțiuni din M-ții Bucegi și Leaota), în centru, o regiune deluroasă (Subcarpații Getici și partea de E a Platformei Cândești) și în S, C. Târgoviștei și C. Titu. Climă temperat-continentală cu variații altitudinale. Temp. medie anuală este de 2°C în zona montană, 8°C în Subcarpați și 10,5°C în câmpie. Precipitațiile atmosferice însumează 600 mm anual în câmpie, 800 mm în Subcarpați și peste 1.400 mm în munți. Vânturi predominante dinspre NE și SV. Pr. artere hidrografice care drenează terit. jud. D. sunt: Ialomița (cursul superior pe 132 km), Argeșul (pe o distanță de 47 km) și Dâmbovița, cu numeroșii lor afl. Cursurile din zona montană au utilizări hidroenergetice, iar cele din câmpie pentru irigații. Resurse naturale: petrol (Moreni, Gura Ocniței, Răzvad, Ochiuri, Șotânga, Corbii Mari, Teiș, Valea Mare, Aninoasa, Cobia, Ludești, Hulubești, Vișina ș.a.), gaze naturale (Finta, Gura Șuții, Bilciurești, Gheboaia, Brăteștii de Jos), lignit (Șotânga, Mărgineanca), sare (Gura Ocniței, Ocnița, Ochiuri ș.a.), gips (Pucioasa, Lăculețe, Fieni), gresii (Buciumeni, Moroeni), calcare (Lespezi), marne (Fieni, Pucheni), sulf (Pucioasa), izv. cu ape sărate, iodurate, bromurate (Vulcana-Băi, Vârfuri, Bezdead, Gura Ocniței etc.), păduri de conifere și foioase (120.832 ha). Economia: Structura industriei se caracterizează prin preponderența ramurilor ind. grele, ponderea cea mai mare revenind constr. de mașini, metalurgiei feroase, ind. extractivă, mat. de constr. ș.a. În cadrul unităților industriale de pe terit. jud. D. se produc: strunguri automate, instalații de foraj, oțeluri speciale, armături industriale din oțel (Târgoviște), utilaj tehnologic pentru ind. chimică (Târgoviște, Găești, Moreni), frigidere cu compresor (Găești), aparataj electric (Titu), corpuri de iluminat (Târgoviște, Fieni), energie electrică (termocentrala Doicești și hidrocentralele de la Moroeni, Dobrești, Pucioasa), lianți, prefabricate din beton, produse ceramice (Târgoviște, Fieni, Doicești), mobilă (Pucioasa, Târgoviște, I.L. Caragiale), cherestea (Brănești, Răcari, Titu), produse textile (Târgoviște, Pucioasa, Moreni, Brănești, Tătărani) și alim. (preparate din carne și lapte, conserve de legume și fructe, băuturi alcoolice, produse de panificație, prelucr. tutunului etc.). Agricultura dispunea în 1994 de 249.796 ha terenuri agricole, din care 174.260 ha suprafețe arabile, cu extindere mare în partea sudică a jud. În același an, pr. plante cultivate erau porumbul (67.289 ha), grâul și secara (43.277 ha), plantele de nutreț (5.208 ha), plantele uleioase sfecla de zahăr, leguminoasele pentru boabe, cartofii, legumele ș.a. Pomicultura are condiții optime de dezvoltare în zona dealurilor subcarpatice, cele mai întinse plantații de pomi fructiferi (în special meri și peri) fiind în arealele localit. Voinești, Malu cu Flori, Văleni, Bărbulețu, Cândești ș.a. Jud. D. ocupă locul 3 pe țară în producția de mere (24.996 t 1994). Sectorul zootehnic dispune de un efectiv însemnat de ovine (122.500 capete, 1995), bovine (95.100 capete) și porcine (124.700 capete); avicultură (3.508.700 capete); apicultură (17,1 mii familii de albine). Căi de comunicație (1994): rețeaua feroviară însumează 172 km (66 km electrificați), iar cea a drumurilor publice 1.736 km (din care 414 km modernizate). Unitățile de învățământ, cultură și artă (1994/1995): 336 grădinițe de copii, 383 școli generale, 29 licee, 330 biblioteci cu 2.083.000 volume, 10 cinematografe, numeroase muzee și case memoriale etc. Turism. Peisajele oferite de M-ții Bucegi și Leaota (piscuri semețe, peștera Ialomiței, Cheile Tătarului și Zănoagei etc.) cu numeroasele lor cabane, climatul nuanțat, cu particularități favorabile tratamentului balnear și odihnei (stațiunile balneoclimaterice Pucioasa și Vulcana-Băi), monumentele istorice și arhitecturale (Curtea domnească cu vestitul turn al Chindiei, sec. 15, Biserica Mitropoliei, sec. 16, Biserica Stelea, sec. 17, în stil moldovenesc, din Târgoviște, apoi Mănăstirea Dealu, sec. 15-16, Mănăstirea Viforâta, sec. 16, palatul brâncovenesc de la Potlogi, sec. 17 etc.), fauna cinegetică și variatele elemente folclorice și etnografice fac din jud. D. un permanent perimetru de atracție turistică. Indicativ auto: DB.

PETRESCU-DÂMBOVIȚA, Mircea (1915-2013, n. Galați), istoric și arheolog român. Acad. (1996), prof. univ. la Iași. Director al Institutului de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol” din Iași (1967-1981) și al Muzeului de Istorie a Moldovei (1654-1967). Contribuții privind neoliticul, epoca metalelor, precum și perioada formării poporului român („Depozitele de bronzuri din România”, „Premisele civilizației geto-dacice”, „Istoria României. De la începuturi până în sec. VIII”, „Cetățuia de la Stoicani”).

PODU DÂMBOVIȚEI, depresiune intramontană, de origine tectonică, situată în culoarul Rucăr-Bran din E Carpaților Meridionali, pe valea superioară a Dâmboviței. Este închisă de versanți calcaroși, abrupți, care prezintă numeroase forme carstice (peșteri, doline, chei) pe văile Dâmboviței și Dâmbovicioara. Este o zonă turistică pitorească, străbătută de șoseaua modernizată Pitești-Câmpulung-Rucăr-Bran-Brașov. Expl. forestiere și de calcar. Creșterea ovinelor.

Intrare: Dâmbovița
Dâmbovița
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular Dâmbovița
plural
genitiv-dativ singular Dâmboviței
plural
vocativ singular
plural