4 definiții se potrivesc cu cel puțin două din cuvintele căutate
Dacă rezultatele nu sunt mulțumitoare, puteți căuta cuvintele separat sau puteți căuta în tot textul definițiilor.
CURTEA DE ARGEȘ, oraș în jud. Argeș, pe Argeș, în zona Subcarpaților Getici; 32.438 loc. (1991). Expl. de argile și balast. Hidrocentrală (7,7 MW). Fabrici de mobilă, cherestea și plăci aglomerate din lemn, de aparate electrice de uz casnic (aspiratoare, mixere, föhn-uri etc.), de piese auto și piese radio, de ceramică fină și obiecte din porțelan pentru menaj, de conf. și de drojdie furajeră. Morărit. Centru pomicol. Muzeu. Atestat documentar în 1330, orașul a fost, din ultimii ani de domnie ai lui Basarab I pînă în timpul lui Dan II (1420-1431), reședință domnească. Vechi monumente arhitectonice: Biserica Sf. Nicolae Domnesc (1352), în stil bizantin, ctitorie a lui Basarab I și Nicolae Alexandru, cu un bogat ansamblu de picturi murale (sec. 14); ruinele Bisericii Sîn Nicoară (sec. 14); ruinele palatului domnesc (sec. 14-16); Biserica episcopală (1512-1517), ridicată de Neagoe Basarab, monument fastuos cu o bogată și variată decorație exterioară sculptată; ansamblul de picturi murale interioare originare, scos la restaurarea făcută de Lecomte du Nouÿ la sfîrșitul sec. 19, se găsește în parte la Muzeul Național de Artă al României. Aici se află mormintele regilor Carol I și Ferdinand al României.
Curtea de Argeș, oraș în jud. Argeș, reședință voievodală în sec. 13 și capitala Țării Românești în sec. 14, precum și prima reședință a mitropoliei muntene, întemeiată în 1359. 1. Bis. domnească Sf. Nicolae, bis., construită pe locul unei bis. vechi din sec. 13. A fost ctitorită de Basarab I și de urmașul acestuia, Nicolae Alexandru, fiind primul monument religios de mare amploare din Țara Românească și păstrat în bună stare. Picturile murale interioare sunt din timpul lui Vlaicu-vodă (1364-1366). A fost folosită multă vreme ca necropolă domnească. 2. Bis. episcopală (cunoscută mai ales sub denumirea de M-rea Curtea de Argeș), ctitorie a lui Neagoe Basarab pe locul unei bis. mai vechi, ridicată de Vlad uzurpatorul. Pictura originală este opera zugravului Dobromir, păstrată fragmentar la Muzeul de Artă din București. În pronaos se află mormântul lui Neagoe Basarab și al doamnei Despina, al regilor Carol I și al Elisabetei, al lui Ferdinand, precum și piatra de mormânt a lui Radu de la Afumați (1529), decorată cu un relief plat înfățișându-l pe voievod călare și cu sceptrul în mână. Monumentul a pierdut din valoare în urma restaurărilor făcute de către arhitectul francez A. Lecomte du Nouy în sec. 19.
- sursa: D.Religios (1994)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Argeș m. 1. râu în Muntenia care se varsă în Dunăre, după ce a percurs un drum de 290 km. 2. județ așezat pe râul cu acelaș nume, în partea muntoasă: 236.800 loc., cu cap. Pitești (Argeșean). ║ (Curtea de), comună urbană în județul Argeș: 6500 loc. Odinioară a doua capitală a Țării după Câmpulung; azi scaunul episcopiei Argeșului. ║ (Mănăstirea de), frumos monument în stil bizantin, ceva mai spre N. de Curtea de Argeș, zidit de Neagoe Vodă în 1518 și restaurat în timpul din urmă.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Curtea-de-Argeș f. V. Argeș.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni