18 definiții pentru Constantinescu


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONSTANTINESCU, George (Gogu) (1881-1965, n. Craiova), om de știință, inginer, inventator român. A trăit în Anglia (din 1912). M. coresp. al Acad. (1920), m. de onoare al Acad. (1965). A creat (1912) știința și tehnica sonicității, ramură a mecanicii mediilor continue, bazată pe transmiterea energiei mecanice prin vibrații elastice în fluide („Teoria sonicității”). A inventat și construit numeroase mașini și dispozitive sonice (convertizorul sonic). Pionier al construcțiilor de beton armat în România.

CONSTANTINESCU, Liviu (1914-1997, n. sat Ighișu Vechi, jud. Sibiu), geofizician român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Cercetări de gravimetrie, geomagnetism și prospecțiuni geologice, radiometrie și fizica globului („Prospecțiuni geofizice”, „Mesaje ale Pămîntului în descifrări actuale”). Contribuții în seismologie și seismotectonică (harta seismotectonică a teritoriului românesc).

CONSTANTINESCU, Nicolae N. (1920-2000, n. București), economist român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Lucrări privind istoria economică a României, teoria economică, economia mediului ambiant, evaluarea fondului forestier, economia de piață („Revoluția industrială în România”, „Problema contradicției în economie”, „Economia protecției mediului natural”, „Teoria valorii muncii și lumea contemporană”).

CONSTANTINESCU, Virgil Niculae (1931-2009, n. București), inginer mecanic român, m. coresp. al Acad. (1990), prof. univ. la București. Contribuții în teoria lubrificației (lubrificația cu gaze, lubrificația turbulentă, interacțiuni vîscos-nevîscos în aerodinamică). Lucrări privind lagărele de alunecare, dinamica fluidelor vîscoase etc. Acad. (1991).

CONSTANTINESCU, Gheorghe Kiriac (1888-1951, n. Brăila), medic veterinar și zootehnist român. Prof. univ. la București. Creatorul școlii românești de zootehnie („Tratat de zootehnie generală”). Studii privind aplicarea principiilor de genetică în zootehnie.

CONSTANTINESCU, Mac (pseud. lui Mihai Filip C.) (1900-1979, n. Charlottenburg, Germania), sculptor, grafician, decorator și scenograf român. Prof. univ. la București. Reliefuri monumentale („Victoria”, „Decebal și Traian”), compoziții cu caracter decorativ („Tătăroaica”, „Danaida”). Viziune de inspirație clasică prin construcția clară. A ilustrat „Divina Comedie” de Dante.

CONSTANTINESCU, Paul (1909-1963, n. Ploiești), compozitor român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Creația sa (muzică simfonică, de cameră, lucrări concertante, „Oratoriul de Crăciun”, operele „O noapte furtunoasă” și „Pană Lesnea Rusalim”), modernă ca tehnică componistică, se sprijină pe folclorul românesc.

CONSTANTINESCU, Emil (n. 1939, Tighina), jurist, geolog și om politic român. Prof. univ. la București. Specialist în mineralogie („Mineralogeneza skarnelor de la Sasca Montană”, „Mineralogie”, în colab.).

CONSTANTINESCU, Dan (1931-1993, n. București), compozitor român. Autor de muzică simfonică, de cameră, vocală și corală.

CONSTANTINESCU, Gherasim (1902-1979, n. Cișmeaua Văruită, Basarabia), agronom și viticultor român. Acad. (1955), prof. univ. la Timișoara și București. Lucrări în domeniul viticulturii, în special studii de ampelografie („Ampelografia R.S. România”, în colab., „Viticultura specială”).

CONSTANTINESCU, Miron (1917-1974, n. Chișinău), sociolog și istoric român. Militant comunist. Acad. (1974), prof. univ. la București. A deținut importante funcții în conducerea de partid și de stat. Op. pr.: „Sociologie generală. Probleme, ramuri, orientări” (în colab.), „Cercetări sociologice, 1938-1971”.

CONSTANTINESCU, Pompiliu (1901-1946, n. București), critic și istoric literar român. Critică foiletonistă și analize dedicate fenomenului literar interbelic („Opere și autori”, „Figuri literare”, „Critice”). Monografii („Tudor Arghezi”).

CONSTANTINESCU, Gabriel (n. 1942, București), pictor, sculptor și fotograf român. Stabilit în Germania. Compoziții cu elemente reale într-o ordine fantastică, cu o perfectă știință a desenului („Compoziție structurală”, „Fără titlu”).

CONSTANTINESCU, Ion (Iancu) (1884-1963, n. Recea, jud. Olt), inginer electrotehnician român. Prof. univ. la București. Contribuții la fondarea învățămîntului de telecomunicații din România. A brevetat (1919) aparatul teletipografic, care stă la baza teleimprimatoarelor moderne.

CONSTANTINESCU, Mitiță (1890-1946, n. București), om politic și economist român. Guvernator al Băncii Naționale a României (1935-1938, cu întreruperi). Lucrări privind dezvoltarea economică a României, crearea complexului industrial național („Politica economică aplicată”).

CONSTANTINESCU, Ștefan (1898-1984, n. Tîrgu Ocna), pictor român. Prof. univ. la București. Peisaje și portrete; compoziții murale (mozaicul de la Muzeul Țăranului Român).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

Constantinescu, Constantin (1903-1985), compozitor, n. în com. Trusești, jud. Botoșani, profesor de muzică, absolvent și asistent al Conservatorului de muzică din Iași. A compus muzică simfonică, de cameră și corală, printre care și Concertul religios (motet și fugă) pentru cor mixt.

Constantinescu, Paul (1909-1963), compozitor, n. la Ploiești, prof. la Conservatorul din București, membru corespondent al Academiei Române din 1962. A compus muzică vocal-simfonică (oratoriile Patimile și Învierea Domnului, 1946, și Nașterea Domnului, 1947), colinde, coruri (Liturghia în stil psaltic, 1935) și alte imnuri religioase.

Intrare: Constantinescu
Constantinescu