2 definiții pentru Coandă


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EFECT COANDĂ fenomen aero sau hidrodinamic, descoperit de savantul român Henri Coandă, manifestat prin tendința unui jet fluid de a se atașa la un perete convex aflat în imediata sa apropiere, având următoarele caracteristici: apariția unei depresiuni pe suprafața peretelui învecinat, accelerarea fluidului în orificiul de accelerare a jetului și amestecarea prin antrenare a fluidului din jet cu cel din mediul ambiant, putându-se obține efecte de: depresiune, ejecție, amestec, deplasare, amplificare etc. Efectul Coandă se aplică la: amplificarea forțelor de reacție, atenuarea zgomotelor gazodinamice, reglarea curgerii pe suprafața unor corpuri (avioane), ventilație. Prima aplicație practică a efectului coandă a fost dotarea aripilor de avion cu fante la bordul de atac și cu voleți articulați la bordul de scurgere pentru mărirea portanței la viteze reduse și la unghiuri de incidență mari. Alte aplicații ale efectului coandă se întâlnesc la turbinele cu gaze, vehicule cu pernă de aer, rachete etc. Experimental efectul coandă se aplică la farfuriile zburătoare, prin realizarea unei depresiuni pe suprafața unui profil curb pe care se deplasează o peliculă de fluid cu viteză mare, obținându-se o forță portantă care nu necesită deplasarea profilului ca în cazul aripii de avion.

COANDĂ 1. Constantin C. (1857-1932, n. București), general și om politic român. Ministru de mai multe ori și prim-min. (oct.-nov. 1918). 2. Henri C. (1886-1972, n. București), inginer și savant român. Fiul lui C. (1). Acad. (1970). Pionier al aviației mondiale. A conceput și a construit în 1910 primul avion cu reacție din lume, încercat de el, în zbor, în același an. În perioada 1911-1914 a construit mai multe tipuri de avioane de concepție proprie, cunoscute sub denumirea de „Bristol-Coandă”. A descoperit efectul care-i poartă numele (1934) cu aplicații în numeroase domenii ale tehnicii.

Intrare: Coandă
Coandă