Claudiu m. nume a doi împărați romani: CLAUDIU I (Tiberiu), bărbatul Mesalinei și al Agripinei; otrăvit de aceasta din urmă (41-54). ║ CLAUDIU II, bun general, bătu pe Goți în Mezia (268-270).

Claudiu (Apiu) m. censorul care construi calea Apiană (312 a. Cr.).

CLAUDIU (Appius Caecus Claudius) (sec. 4-3 î. Hr.), om politic roman. Cenzor (312 î. Hr.), consul (307, 296 î. Hr.), apoi dictator; reforme favorabile acordării de drepturi politice plebeilor.

Claudiu Destul de frecvente în epoca noastră, Claúdiu și Claúdia sînt corespondentele românești ale vechilor nume gentilice latine, Claudius, Claudia. Încă din antichitate, Suetoniu afirma că ginta Claudia este de origine sabină și anume din Regillus, cetate a sabinilor (veche populație italică supusă de romani în urma celui de al treilea război samnit, 298-290 î.e.n.). Izvoarele latine par să confirme acest lucru, un prim purtător cunoscut al gentilicului fiind Appius Claudius Sabinus (495 î.e.n.). Din Etruria și Umbria, numele se răspîndește apoi în întreg imperiul, apărînd chiar și în provinciile orientale (este atestat și în Dacia). În inscripțiile din epoca imperială încep să apară ca nume personale (întîi cognomene, apoi nume independente) Claudianus și Claudiana, la origine derivate adjectivale de la Claudius. Numele gentilic patrician era cunoscut la romani și sub forma populară Clodius, în legătură cu care este interesant de amintit o întîmplare din istoria romană: P. Claudius Pulcher, urmărind să-și cîștige voturile plebei și-a modificat numele în Clodius (de menționat că această formă apare ca preponderentă, în perioada mai veche, în Etruria și Umbria). În ceea ce privește semnificația originară a numelui, lucrurile nu sînt încă sigure. În mod curent, Claudius este apropiat de adj. claudius „șchiop”, dar probabil și în acest caz este vorba doar de o etimologie populară. Cum valoarea primară a lui Claudius este aceea de nume gentilic, și nu de cognomen, iar gentilicul este foarte vechi, ar putea fi luată în discuție originea preromană a numelui, bineînțeles fără a avea șanse de a-i lămuri etimologia (presupunerea se bazează atît pe existența unui alt nume gentilic sabin, Clausus, cît mai ales pe influența exercitată de onomastica italică asupra denominației personale a romanilor, denumiți oficial prin tria nomina, „trei nume”). Actualele noastre prenume Claúidiu, Claúdia, mai rar Claudian, au pătruns în română în secolul trecut, odată cu cea mai mare parte a numelor romane folosite astăzi. Preluate pe cale cultă, numele au fost modificate din punctul de vedere al accentului, Cláudius devine Claúdiu. În mod excepțional, apare la noi și fem. Clodin, împrumutat din fr. Claudine [clodin]. Interesant de amintit este legătura dintre rom. renglotă (o varietate de prune) și fr. Claude [clod]; etinomul cuv. românesc fiind fr. reine-Claude „regina Claude”. ☐ Fr. Claud și Claude (cu derivatele Claudel, Claudine), it. Claudio, Claudia (cu derivatul Claudetta), magh. Klaudia și Klaudetta etc., rus. Klavdii, Klavdia, Klavdian, Klavdiana etc. ☐ Din istoria romană: Claudius Tiberius Britannicus, Tiberius Drusus Claudius. Compozitorii Claudio Monteverdi, Claude Joseph Rouget de Lisle (autorul imnului național francez „La Marseillaise”), pictorul Claude Monet, compozitorul Claude Achille Debussy, pianistul Claude Arrau, filozofii Claude Adrien Helvetius și Claude Henry de Rouvroy (cunoscut sub numele de Saint-Simon).

CLAUDIU I (Tiberius Claudius Nero Drusus Germanicus), împărat roman 41-54 d. Hr.). Bun administrator. În interior, a încredințat numeroase departamente nou create liberților, cărora le-a permis accesul în Consiliul principelui. A ameliorat situația sclavilor. În exterior, a consolidat puterea romană în provincii. În timpul său, Dobrogea a fost înclusă în prov. romană Moesia (46 d. Hr.). După moartea Messalinei (46 d. Hr.), a fost dominat de noua sa soție, Agrippina.

CLAUDIU II GOTICUL (Marcus Aurelius Claudius), împărat roman (268-270 d. Hr.), învingător al goților în bătălia de la Naissus (269 d. Hr.).