Budha m. principe indian (sec. VII a. Cr.), care se duse în pustietate spre a învăța înțelepciuni, de unde supranumele de Sakya-Muni (Pusnicul) și de Budha (înțeleptul). El răspândi apoi în India doctrina religioasă ce-i poartă numele (budhism).

!Buddha (fondatorul budismului) s. propriu m.

Buddha v. Buda

Buda/Buddha [ddh pron. d] s. propriu m.

BUDDHA (sanscrită „iluminat”) 1. (În budism) Ființă care, suprimînd toate dorințele, se ridică la cunoașterea perfectă a adevărului și se eliberează de orice acțiune în vederea atingerii scopului ultim al existenței, nirvana. 2. Nume desemnînd întemeietorul tradițional al budismului, Siddhartha Gautama, înțelept al tribului Sakya (Sakya muni), după ce a ajuns la „iluminare”. Și-a predicat doctrina la Benares și în SE Indiei.