5 definiții pentru Bonaparte


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Bonaparte m. familie corsicană devenită celebră prin Napoleon I.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BONAPARTE, familie franceză, de origine italiană cu o ramură stabilită în Corsica în sec. 17. Mai importanți: Charles Marie B. (1746-1785) căsătorit cu Maria Letizia Ramolino (1750-1836); au avut 8 copii: Joseph (1768-1844), rege al Neapolelui (1806-1808) și al Spaniei (1808-1813); Napoleon B. v. Napoleon I; Lucien (1775-1840), prinț de Canino; Maria-Anna, zisă Elisa (1777-1820), prințesă de Lucca și Piombino, mare ducesă de Toscana; Louis (1778-1846), rege al Olandei (1806-1810); Marie-Paulette, zisă Pauline (1780-1825); Marie-Annonciade, zisă Caroline (1782-1839), mare ducesă de Clèves și Berg, regină a Neapolelui; Jerôme (1784-1860), rege al Westfaliei; Napoleon François Charles Joseph (Napoleon II) (1811-1832), fiul lui Napoleon I, rege al Romei; Charles Louis Napoleon v. Napoleon III.

LUDOVIC BONAPARTE v. Napoleon III.

NAPOLEON BONAPARTE I (1769-1821), împărat al Franței (1804-1814 și 1815). Unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie. Ca general, s-a remarcat în campaniile din Italia (1796-1797), Egipt (1798-1799), Prusia (1806), Austria (1809), câștigând bătălii rămase celebre, ca acelea de la Arcore (1796), Marengo (1800), Austerlitz (1805), Jena (1806), Wagram (1809) etc. După lovitura de stat de la „18 brumar” (9 nov.) 1799, a instaurat un nou regim politic, întâi sub forma Consulatului, iar din 1804, sub forma Imperiului. Prin politica sa internă a contribuit la consolidarea și dezvoltarea statului modern în Franța, de numele lui fiind legate codurile civil (1804), comercial (1808) și penal (1810), baza noilor relații juridice. Politica sa externă se caracterizează printr-un șir aproape neîntrerupt de războaie (Războaiele napoleoneene)pentru hegemonie în Europa, împotriva coalițiilor statelor europene, războaie care au provocat mari pierderi materiale și de vieți omenești atât Franței, cât și adversarilor săi, fără precedent în istoria europeană modernă. În 1806, a instituit Blocada continentală, îndreptată împotriva Angliei, principal adversar al Franței. După campania dezastruoasă din Rusia (1812), înfrângerea de la Leipzig (Bătălia națiunilor, 1813) și invadarea Franței de către armatele Coaliției VII (Rusia, Austria, Prusia, Anglia), a abdicat și a fost exilat pe ins. Elba (1814). Revenit în Franța la 1 mart. 1815 („Cele 100 de zile”), a fost înfrânt la Waterloo de armata anglo-prusiană și silit din nou să abdice. A fost exilat pe ins. Sfânta Elena din Oc. Atlantic, unde a și murit. Personalitatea sa a fost apreciată diferit în epocă, cât și după aceea. – Codul ~, codul civil francez din 1804, în vigoare și astăzi. A servit drept model codurilor elaborate de numeroase țări, inclusiv codul civil român din 1864.

NAPOLEON BONAPARTE II (François Charles Joseph Bonaparte) (1811-1832), fiul lui Napoleon I și al Mariei-Luisa de Habsburg; a primit la naștere titlul de „rege al Romei”. Recunoscut de bonapartiști ca succesor al lui Napoleon I, sub numele de Napoleon II. La sugestia lui Metternich, a fost dus de mama sa la Viena (1814), fiind educat la Curtea austriacă. În 1818 i s-a conferit titlul de duce de Reichstadt. A murit precoce de tuberculoză. L-a inspirat lui E. Rostand drama „L’Aiglon” (Vulturașul). Cenușa lui a fost adusă în Franța în 1940.

Intrare: Bonaparte
Bonaparte nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bonaparte