BHAKTI (cuv. sanscrit „devotament”) subst. 1. Termen în literatura filozofică religioasă sanscrită, desemnînd ideea de devotament total față de divinitate ca mijloc de mîntuire și de eliberare din lanțul reîncarnărilor. 2. Orientare literară și religioasă cu caracter antifeudal, democratic, apărută în S Indiei (sec. 5-6) și mai tîrziu în N (sec. 12-13).