2 definiții pentru Balaam

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Balaam m. profet mincinos care, trimis de regele Moabului spre a blestema pe Izraeliți, îi binecuvântă, speriat de un înger și de cuvintele măgarului său năsdrăvan (sec. XV a. Cr.).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Măgărița lui Balaam (corect: Bileam) – E o expresie izvorîtă dintr-o naivă și miraculoasă poveste biblică, unde e vorba de patrupedul prorocului cu numele de Balaam – animal care, la un moment dat, a căpătat grai omenesc. Se face referire la această legendară măgăriță cînd, spre uimirea tuturor, cineva ținut drept prostănac și taciturn, deschide deodată gura, capătă grai și spune anumite adevăruri cu destul bun simț. Cu multă causticitate e folosită această aluzie de către poetul Heinrich Heine, sub forma de „măgarul lui Balaam”. În ultima sa poezie, Pentru Mouche, elogiu al iubirii, rostit de un muribund pe patul unei atroce suferințe, nu poate uita de ura lui față de burghezul german, care-i tulbură extazul poetic cu apariția sa grotescă și stridentă de „măgar al lui Balaam”. În povestirea Salonul cu vechituri de Balzac, domnul du Croisier strigă după depoziția unei martore în fața tribunalului: „Minune! A grăit Măgărița lui Balaam!” BIB.

Intrare: Balaam
Balaam
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.