2 definiții pentru Aristotel

Aristotele m. cel mai mare filozof al Greciei, născut la Stagira în Macedonia, discipolul lui Platon, maestrul lui Alexandru cel Mare și fundatorul școalei peripatetice. El introduse realismul în filozofie, crea logica și poetica și fu părintele istoriei naturale și metafizicei. Operele sale, care îmbrățișează toată știința greacă, fură în tot cursul evului-mediu oracolul filozofilor și al teologilor scolastici (384-322 a. Cr.).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARISTOTEL (numit și Stagiritul după orașul natal Stagira) (384-322 î. Hr.), savant și filozof grec. Discipol al lui Platon, de care apoi s-a despărțit, fondînd Liceul. A sintetizat cunoștințele dobîndite pînă la el, punînd bazele unor discipline noi: logica formală („Organon”), psihologia („Despre suflet”), politica și economia („Politica”), etica („Etica nicomahică”), estetica („Poetica”), zoologia ș.a. Pe baza deosebirii dintre facultățile sufletești, A. a clasificat științele în: teoretice (metafizica, fizica, matematica), practice (politica, economia, etica) și poetice (poetica, retorica). Științele trebuie să explice cauzele ființării și devenirii lucrurilor individuale compuse din „materie” și „formă”, trecerea lor de la „potență” la „act”. Știința supremă este metafizica, ea ocupîndu-se cu studiul primelor „cauze” și „principii” („Metafizica”). Fizica, deopotrivă știință a naturii și filozofie (secundă) va studia ființa în măsura în care participă la „mișcare” („Fizica”). Concepînd creația artistică drept o mimesis, A. conturează în „Poetica” o doctrină devenită mai tîrziu clasică în care generalizează principii ale artei ce vor căpăta ulterior caracter normativ. Metafizica, cosmologia și fizica lui A. au dominat începînd cu sec. 13, gîndirea medievală europeană; logica lui și numeroase dintre intuițiile sale în toate domeniile își păstrează actualitatea.

Intrare: Aristotel
Aristotel
nume propriu (I3)