2 definiții pentru Arhimede

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Arhimede m. cel mai mare matematic și fizician din antichitate, originar din Siracuza; el apără trei ani cu invențiunile sale patria atacată de Romani și fu ucis de un soldat la coprinderea orașului (287-212 a. Cr.). Principiul lui Arhimede: orice corp, cufundat într’un lichid pierde o parte din greutatea sa egală cu a volumului ce a mutat din loc. V. evrika.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ARHIMEDE (c. 287-212 î. Hr., n. Siracuza), învățat grec. A descoperit principiul fundamental al hidrostaticii (cunoscut sub denumirea de „Legea lui A.”), conform căruia orice corp cufundat într-un lichid este împins de jos în sus cu o forță egală cu greutatea volumului de lichid dezlocuit; a formulat legile pîrghiilor și a inventat numeroase sisteme de pîrghii și scripeți, mașini și dispozitive de luptă. În matematică s-a ocupat de calculul lungimii curbelor, al raportului dintre lungimea cercului și diametru (numărul π), de proprietățile spiralelor și pentru că a făcut cuadratura parabolei este considerat precursor al calcului integral.

Intrare: Arhimede
Arhimede nume propriu
nume propriu (I3)
  • Arhimede