O definiție pentru Arghezi


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Arghezi, Tudor (pseud. lui Ion. I. Theodorescu) (1880-1967, n. București), scriitor român. Debutează în 1896 la „Liga ortodoxă”, cu versuri simboliste și instrumentaliste. Paralel, frecventează cercurile socialiste bucureștene. Între 1900 și 1905 se retrage în viața monahală. În 1904 editează revista „Linia dreaptă”, Între 1905 și 1910 locuiește în Elveția. Întors în țară (1910), se angajează într-o intensă activitate publicistică, remarcîndu-se prin originalitatea limbajului poetic și virulența pamfletară. Editează revistele „Cronica”, „Cugetul românesc” și „Bilete de papagal”. Versurile și poza lui A. exprimă cu ardoare și dramatism setea de cunoaștere, incertitudinile existențiale („Cuvinte potrivite”, „Ce-ai cu mine, vîntule?”), recuperează frumosul din urît („Flori de mucigai”), configurează din perspectivă cosmică universul microscopic, miniatural, casnic și familial („Cărticica de seară”, „Hore”, „Cartea cu jucării”). Schițele și portretele consacrate vieții monahale, lumii politice și gazetărești sau din închisoare („Icoane de lemn”, „Poarta neagră”, „Tablete din Țara de Kuty”) ca și romanele poematice și de critică socială („Ochii Maicii Domnului”, „Cimitirul Buna-Vestire”, „Lina”), atestă excepționala vocație pamfletară și spiritul său vizionar. Creator al tabletei („Bilete de papagal”). În ultimii ani ai vieții a cultivat poezia de evocare istorică („1907-Peizaje”), poemul didactic („Cîntare Omului”), a continuat dialogul cu timpul, cu divinitatea, meditînd asupra existenței umane limitate („Frunze”, „Poeme noi”, „Silabe”, „Cadențe”). Proză absurdă („Răzlețe”), teatru („Seringa”). Între 1960 și 1967 a definitivat ediția de autor „Scrieri”. Mînuind un limbaj de o deosebită plasticitate, A. valorifică artistic expresia comună, asociația insolită, imaginea biblică și lapidaritatea paremiologică. Premiul Herder (1965).

Intrare: Arghezi
Arghezi