O definiție pentru Antarctida

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ANTARCTIDA, continent în emisfera sudică, cuprinzînd partea centrală a reg. polare, scăldat Oc. Pacific, Atlantic și Indian; 13,97 mil. km2. Continentul este acoperit aproape în întregime de o calotă de gheață cu grosimea medie de 1.720 m (max. 4.300 m) și cu un volum de c. 24 mil. km2, care reprezintă 85,3 la sută din suprafață și 87 la sută din volumul gheții de pe Pămînt. La țărm se formează aisberguri. Relief cu numeroase culmi înalte: Markham (4.350 m), Vinson (5.140 m), Kirkpatrick (4.530 m) etc. Vulcanism activ și astăzi (vf. Erebus 3.794 m). Mici zăcăminte de cupru, molibden, plumb și cărbuni. Climă polar-continentală, cu excepția litoralului. Temperatura medie anuală este de -50 °C (iarna sub -70 °C). Precipitații sub formă de zăpadă (300-400 mm/an pe țărm și 100-150 mm/an în interior). Vînturi puternice pe litoral. În „oaze” apar mușchi, licheni, alge și plante cu flori. Pe țărmuri trăiesc foci, pinguini, pescăruși. Au adus contribuții la studierea A.: Shackleton, Amundsen, Scott, Byrd ș.a. Cercetările organizate în cadrul Anului Geofizic internațional au sporit cunoștințele despre A.

Intrare: Antarctida
Antarctida nume propriu
nume propriu (I3)
  • Antarctida