3 definiții pentru Adler

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ADLER 1. Viktor A. (1852-1918), om politic austriac. Lider al Partidului Social-Democrat Austriac și al Internaționalei a II-a. Ministru de externe (nov. 1918). 2. Friedrich A. (1879-1960), om politic austriac. Fiul lui A. (1). Unul dintre conducătorii social-democrației austriece, teoretician al austromarxismului.

ADLER, Alfred (1870-1937), psiholog și neuropsihiatru austriac. Inițiatorul unei variante a psihanalizei, numită „psihologia individuală” („Despre temperamentul nervos”, „Practica și teoria psihologiei individuale”).

ADLER, Ladislau (1913-1989, n. Arad), arhitect român. Autorul unor lucrări de orientare funcționalistă, specializat în construcții industriale.

Intrare: Adler
Adler nume propriu
nume propriu (I3)
  • Adler