8 definiții pentru Aaron

Aron m. fratele mai mare al lui Moise, întâiul mare preot al Evreilor (sec. XV a. Cr.).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AARON (în „Vechiul Testament”), fratele mai mare a lui Moise. Lui. A. și urmașilor săi le-a fost încredințată preoția în Iudeea.

AARON, Petru Pavel (1709-1764, n. Bistra, jud. Maramureș), cleric și cărturar român; episcop unit al Transilvaniei (1752-1764). A organizat școlile din Blaj. A sprijinit restaurarea și ridicarea unor biserici și mănăstiri, înființarea unei tipografii.

AARON, Florian (1805-1887, n. sat Rod, jud. Sibiu), istoric și publicist român. Prof. la Școala Centrală din Craiova, la Colegiul Sf. Sava și apoi la Universitatea din București. Propagator al ideilor Școlii Ardelene în Țara Românească. Participant la Revoluția de la 1848. Subliniază, printre primii, necesitatea cunoașterii istoriei naționale („Idee repede de istoria Prințipatului Țării Românești”). A întemeiat, împreună cu Georg Hill, primul cotidian din țară („România”, 1837).

AARON, Teodor (1803-1859, n. Țichindeal, jud. Sibiu), cleric și cărturar român. Prof. și director al gimnaziului românesc din Beiuș, rector al seminarului român leopoldin din Oradea. Contribuții la dezvoltarea învățământului (lucrări pedagogice și religioase).

AARON, Vasile (1770-1822, n. sat Glogoveț, jud. Alba), poet român. Prelucrări în versuri și imitații după literatura germană, italiană, latină și greacă („Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase”)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

Aaron (sec. 13 î. Hr.), (în Vechiul Testament) patriarh biblic din seminția lui Levi, fratele cel mai mare al lui Moise, primul arhiereu instituit la evrei după porunca lui Dumnezeu, prefigurând pe arhiereul Noului Testament, Iisus Hristos.