ERRARE HUMANUM EST (lat.) a greși e omenește – Proverb latin pus în circulație de Cicero, în „Philippica”, 12, 2 sub forma: „Cuiusvis hominis est errare, nullius nisi insipientis in errare perseverare” („Orice om poate greși, numai prostul stăruie în greșeală”).

Errare humanum est (lat. „A greși e omenește'”) – adesea cu completarea: perseverare diabolicum (a persevera în greșeală e diabolic). – Adagiu foarte vechi căci îl găsim sub diverse forme și la tragicii greci (de exemplu în Antigona lui Sofocle). E de obicei invocat ca scuză, sau pentru a explica o greșeală, o neglijență etc. Dictonul latin, atît de des întrebuințat, își trage originea din lucrarea retorului Seneca, intitulată Controversiae (IV, 3), unde se găsesc vorbele: „humanum est errare”. Mai înainte, Cicero, vestitul orator roman, în a 12-a Philippică împotriva lui Antoniu (paragr. Il), formulase aceeași idee, dar cu alte cuvinte: „Cuiusvis hominis est errare” (oricărui om i se întîmplă să greșească) și mai departe: „Nullius, nisi insipientis, in errare perseverare” (dar numai nebunul perseverează în greșeală). În romanul Pe muche de cuțit de M. Beniuc, găsim: "Nu era de acord cu dictonul latinesc: Errare humanum est și spunea că omul poate și trebuie să nu greșească... (pag. 499). LIT.

ERRARE HUMANUM EST (lat.) = A greși e omenesc. Se completează cu: PERSEVERARE DIABOLICUM = a greși într’una e diabolic.