țurgălău, țurgălăi, s.m. 1. Clopoțel, zurgălău: „Aveu car bun și țurgălauă-n car” (Bilțiu, 2007: 395). ■ Fus cu țurgălăi = fus prevăzut, la partea inferioară, cu îmbinări mici de lemn și care au în interior pietricele; la tors produc un zgomot specific. 2. (la jocul caprei) Obiect ceremonial confecționat dintr-un băț care are la capătul de sus un ban găurit, pentru a produce zgomot: „Păstorii poartă bețe ciobănești cu țurgălauă, care se bat de pământ când se rostesc strigăturile” (Bilțiu, David, 2007: 214). – Din zurgălău (MDA).