2 definiții pentru țuțăr


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țúțăr s. m. Persoană ușor manevrabilă; favorit; profitor ◊ „Vadim Tudor, țuțerul lui Eugen Barbu.” Cuvântul 33/93 p. 6. ◊ „Când este doar o mică secătură [...] se dă pe lângă alții mai ajunși și este [...] un fripturist, un țuțăr și un ticălos.” R.l. 27 V 94 p. 2. ◊ „Iată o meserie, am putea zice chiar o vocație, care nu va dispărea niciodată: aceea de țuțăr. Greu de găsit în dicționare, cuvântul desemnează o realitate umană complexă, un amestec inextricabil de inhibiții, aspirații secrete și orgolii dramatice, la limita balamucului. [...] țuțărul doar se învârte în jurul persoanei ori grupului în orbita cărora l-au împins interesele, mărginindu-se a scoate nu învățăminte din existența pilduitoare a modelului, ci doar oala lui de noapte.” ◊ „22” 2/95 p. 7; v. și 39/96 p. 15 [scris și țuțer] (probabil din țig. țuț „om pus la patru ace” – comunicat Dragoș Gheorghiță)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

țuțăr, țuțări s. m. 1. persoană aflată în slujba unui membru al lumii interlope. 2. persoană ușor de manipulat / manevrabilă; om de paie.

Intrare: țuțăr
țuțăr
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.