Definiția cu ID-ul 953354:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țarc, țarcuri, s.n. – Loc îngrădit unde se adăpostesc sau se închid mieii. „Există adăposturi pentru miei numite țarcuri. Un țarc are o lungime de 3-4 m și o lățime de 2-2,5 m, cu o suprafață de 35-40 m. Are doi pereți în lungime, cu o înălțime de 35-40 cm, pe care se reazămă acoperișul, care are două înclinații și doi pereți în lățime, care de asemenea sprijină acoperișul, având în mijloc o înălțime de 1,40 m” (Georgeoni, 1936: 51). „În strunguța oilor / Și-n țărcuțu mielor” (Papahagi, 1925; t. CCCLII). – Cf. alb. cark, gr. tsárkos (DEX); cuvânt autohton, cf. alb. thark (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, MDA); din rad. i.-e. *tuer- „a cuprinde, a închide, a îngrădi” (Russu, 1981: 403-405). Cuv. rom > ucr. carok, carka „țarc” (Candrea, cf. DER), slov. carek, ngr. tsarcos, prin dial. arom. (Macrea, 1970: 15).