țấră, țâre, s.f. (reg.) 1. Cantitate mică din ceva, puțin, un strop: „Scris-am eu, Roman Lup, știind o țâră de carte, 1836” (Socolon, 2005: 328). 2. (în expr.) A se face țâră = a se rupe, a se face bucăți: „Că de nu-i îndărăpta, / Din vârv până-n rădăcină / Te fac țâră și făină” (Papahagi, 1925: 280). ■ (onom.) Țâră, Țâra, nume de familie în jud. Maram. – Cuv. autohton, din i.-e. *ker, dac. *sar- (Reichenkron, 1966); posibil cuv. autohton (Brâncuș, 1983); cf. alb. cërre (MDA).